Ilie Dumitrescu e convins că Ionuț Luțu (47 de ani) ar reprezenta o soluție potrivită pentru banca celor de la FCSB în viitorul apropiat.
După încheierea ultimei runde de campionat din acest an calendaristic, incertitudinea a revenit asupra postului ocupat de Mihai Pintilii la echipa roș-albastră, în contextul în care fostul internațional român a precizat în mai multe rânduri că nu își dorește, momentan să devină „principal” pe termen lung.
Ilie Dumitrescu a sugerat, în cadrul unei emisiuni de la Digi Sport, că Ionuț Luțu ar reprezenta o soluție chiar mai potrivită decât actualul tehnician de la FCSB.
„Mister” susține că fostul fotbalist de la Steaua și Universitatea Craiova nu este cu nimic mai prejos față de alte nume care au trecut pe la vicecampioana României în ultimele sezoane și crede că Luțu ar avea calitatea necesară pentru a gestiona vestiarul „greu” al roș-albaștrilor.
Jurnalistul Decebal Rădulescu nu a fost de acord cu propunerea lui Dumitrescu și consideră că Gigi Becali va apela la o schimbare de strategie și va aduce un antrenor mai apropiat de profilul lui Laurențiu Reghecampf, care să aibă o putere de decizie mai mare.
10 meciuri a adunat Mihai Pintilii pe banca celor de la FCSB, dintre care 7 au fost victorii, 2 înfrângeri și 1 remiză.
Decebal Rădulescu: ”Eu cred că domnul Becali nu va rămâne așa în iarna asta și va pune un antrenor peste tot ce a fost până acum, pentru că nu-și mai permite să mai piardă un an”.
Ilie Dumitrescu: ”Vrei să mai facem un pariu? Live on tv (n.r. în direct la televizor). Eu spun că va merge cu același profil de antrenor, chiar dacă va fi schimbat Pintilii și rămâne în club. Miza e un vin foarte bun. Nu se va schimba”.
Decebal Rădulescu: ”Să termine Luțu școala? Ce înseamnă antrenor?”.
Ilie Dumitrescu: ”Luțu nu e cu nimic sub ce a fost până acum. Luțu e și mai versat, Luțu are școala vieții și știe fotbal. Dacă termină școala, poate gestiona vestiarul ăsta mai bine decât oricine. Luțu, așa cum e el, are școala vieții, e fost fotbalist”.
Decebal Rădulescu: ”Eu cred că domnul Becali va aduce un antrenor de alt profil. Peste ce a fost Reghecampf, să zicem. Eu așa cred”.
Ilie Dumitrescu: ”Ar însemna ca Gigi Becali să se schimbe la 180 de grade. Nu cred că se mai schimbă, și-a asumat-o, e treaba lui, mai face și profit”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER