Ilie Dumitrescu e indignat de hotărârea lui Gigi Becali și îl atacă pe patronul FCSB, în direct! L-a enervat că l-a scos pe Radaslavescu după numai 28 de minute, în meciul cu Farul!

Ilie Dumitrescu s-a arătat indignat de schimbarea făcută de Gigi Becali după doar 28 de minute din partida Farul – FCSB și l-a atacat pe patronul FCSB pentru cum l-a tratat pe Eduard Radaslavescu.

Puțin după ce trecuse jumătatea primei reprize din meciul de la Ovidiu și FCSB a făcut prima modificare. Eduard Radaslavescu a fost înlocuit cu Octavian Popescu. Ilie Dumitrescu a atacat decizia patronului FCSB, care l-a umilit pe tânărul jucător transferat chiar de la adversara din această seară.

Ilie Dumitrescu s-a enervat și l-a atacat pe patronul FCSB, în direct

La pauza meciului Farul – FCSB, Ilie Dumitrescu a comentat schimbarea făcută de Gigi Becali. Analistul TV s-a arătat indignat de modul în care a procedat patronul FCSB cu tânărul care își dorește foarte mult să evolueze la formația roș-albaștrilor. Dumitrescu a spus că nu înțelege de ce a fost scos Radaslavescu de pe teren, mai ales că nu a fost singurul jucător slab până în acel moment.

„Nu a făcut diferența în 27 de minute, nu a scos adversari din joc… Nu știu de ce l-a scos. O schimbare, doar așa, să-l pună pe copilul ăsta într-o situație delicată. Așa, ar fi trebuit să schimbe vreo 3-4 jucători. Nu dau nume”, a spus Ilie Dumitrescu.

Decizie şocantă, după doar 28 de minute: fotbalistul, umilit, avea lacrimi în ochi când a ieşit de pe teren

Eduard Radaslavescu a fost vizibil afectat de faptul că a fost schimbat după doar 28 de minute de joc.

Coechipierii l-au susținut și l-au condus până la marginea terenului. Tânărul jucător a avut o ieșire necontrolată chiar în startul jocului, atunci când a avut o scurtă dispută cu un fan al adversarilor pe care l-a înjurat și momentul a fost surprins chiar de camerele de filmat.

Este posibil ca acela să fi fost momentul în care patronul s-a enervat și a decis să nu îi mai dea nicio șansă.

Raul Rusescu, explicație pentru schimbarea lui Radaslavescu

Titularizarea lui Eduard Radaslavescu a fost o surpriză din partea lui Elias Charalambous, care a preferat să mizeze pe un jucător revenit după accidentare pe un post unde nu a mai evoluat. La pauza meciului, Raul Rusescu a încercat să găsească o explicație pentru înlocuirea tânărului jucător.

„Probabil că după meci vom primi explicații din partea antrenorului. Nu a jucat bine cât a fost pe teren, dar nu pot spune mai multe. A fost decizia antrenorului, probabil că lucrurile pe partea dreaptă au arătat rău. La final, antrenorul va trebui să ne spună de ce a trebuit schimbat în minutul 30.

Băluță se sacrifică, a coborât mult mai mult în partea dreaptă, să-l ajute pe Crețu. Probabil asta a fost ideea schimbării, având în vedere că cei de la Farul au zburdat acolo. Cred că ideea a fost să nu-i mai lase să ajungă atât de ușor în poziție periculoasă, de finalizare”, a spus Rusescu la GSP.

FCSB a câștigat la limită partida cu Farul Constanța, scor 1-0, grație golului marcat de Adrian Șut cu doar câteva minute înainte de final. Este o victorie extrem de importantă care îi ajută pe roș-albaștri să păstreze diferența de 7 puncte față de ocupanta locului secund în clasament, Universitatea Craiova.

Publicat: 01 04. 2024, 01:08
Actualizat: 01 04. 2024, 01:09