Ilie Dumitrescu i-a prezis un viitor sumbru lui Darius Olaru dacă se transferă de la FCSB la PSV Eindhoven. „Aș pune o bilă neagră acolo, dacă aș fi scouter. Va fi rezervă”

Ilie Dumitrescu a vorbit, recent, despre viitorul fotbalistului Darius Olaru, aflat în fața unui transfer de la FCSB la PSV Eindhoven, iar predicția acestuia nu sună prea bine.

Fostul mare internațional i-a prezis un viitor sumbru căpitanului FCSB.

Ce spune Ilie Dumitrescu despre viitorul lui Darius Olaru dacă mijlocașul se transferă de la FCSB la PSV Eindhoven

Formația din Eredivisie este dispusă să ofere 5 milioane de euro în schimbul mijlocașului român, atât cât este clauza de reziliere. Ilie Dumitrescu, în prezent analist TV, a vorbit despre ce îi lipsește căpitanului FCSB pentru a se impune la campioana en-titre din Olanda.

„Eu, dacă aș fi scouter, aș pune și o bilă neagră acolo. El când intră în posesie este ok. Este un jucător foarte bun care te ajută. Când se pierde mingea, nu prea are reacție. Nu poți să faci pasul așa în Olanda. Trebuie să se schimbe puțin. Acolo, rigorile sunt altele.

Vezi ce face concurența ta pe post și va trebui să joci la fel. Acolo nu o să mai fie un lider. Nu o să mai fie titular dacă pierde mingiile. Va fi ca oricare alt jucător de pe bancă.

El juca în fața apărării în trecut. A fost transferat din poziția asta de box-to-box, în ultimii 2 ani, în al doilea atacant, unde a a avut mai multe sarcini ofensive.

Eu l-am văzut în multe momente când nu reacționa la jocul fără minge. Asta nu e ok. Spun asta pentru că îi doresc binele”, a relatat Ilie Dumitrescu, potrivit Digi Sport.

Jurnaliștii din Olanda, impresionați de Darius Olaru. „Românul este deja într-o formă excelentă în acest sezon”

După ce s-a aflat despre un eventual transfer al lui Darius Olaru la echipa din Olanda, jurnaliștii au reacționat, aceștia lăudându-l pe căpitanul FCSB.

PSV lucrează la un transfer important. Campioana vrea să îl aducă în Eredivisie pe românul Darius Olaru. În România deja știu sigur că tânărul de 26 de ani, care a jucat la EURO 2024, va pleca.

Olaru este un mijlocaș ofensiv care joacă la un club de top din România, FCSB. Are, de asemenea, 20 de meciuri la echipa națională a României.

Clubul român și-a dat deja acordul pentru plecarea lui Olaru, care poate deveni al treilea român din istoria PSV. Românul este deja într-o formă excelentă în acest sezon.

În șase meciuri din preliminariile Ligii Campionilor a marcat de patru ori și a oferit trei pase decisive. A marcat deja trei goluri în cele trei meciuri din SuperLiga României”, au scris jurnaliștii de la publicația sportnieuws.nl.

Publicat: 16 08. 2024, 14:46