Ilie Dumitrescu l-a contrazis în direct pe Gigi Becali. „Ferguson de la FCSB”, combătut de „Mister” cu deciziile sale extreme: „Niciodată”
După pauza competițională prilejuită de meciurile internaționale, FCSB va merge la Botoșani pentru o restanță din runda cu numărul patru a Superligii. Aceasta este programată joi, 21 noiembrie, la ora 20:00.
Problemele de lot îl determină pe Gigi Becali să apeleze la câteva improvizații în alcătuirea primului 11, dar ideile sale nu sunt pe placul specialiștilor. Ilie Dumitrescu l-a contrazis fără ezitare, în direct la TV.
Campioana nu se va putea baza pe Valentin Crețu și Baba Alhassan, ambii suspendați pentru cumul de cartonașe, dar nici pe Adrian Șut, care a fost eliminat în duelul cu U Cluj. Totodată, Alexandru Pantea, Vlad Chiricheș și Florin Tănase sunt accidentați. Cel din urmă are, însă, șanse de recuperare până la ora meciului.
Gigi Becali, contrazis în direct de Ilie Dumitrescu
Din dorința de a menține sistemul 4-2-3-1, Gigi Becali a anunțat că Risto Radunovic va fi unul dintre închizători. O inovație tactică deloc pe placul lui Ilie Dumitrescu, având în vedere că există și alte soluții.
De pildă, revenirea cuplului Dawa – Ngezana în centrul defensivei și mutarea lui Mihai Popescu în fața apărării. Cu atât mai mult cu cât acesta se simte confortabil și în poziția respectivă.
„Asta înseamnă că nu îl mai vrea pe Dawa. Poți juca cu Dawa și Ngezana fundași centrali și îl muți mai sus pe Mihai Popescu. Cum să-i scoți de acolo pe Radunovic și Crețu, care au dat un randament extraordinar? Sunt jucătorii remarcați de mine la ultimele două meciuri, au jucat la cel mai înalt nivel cu Midtjylland și ‘U’ Cluj. Îl ai pe Dawa. Joci Dawa-Ngezana și îl muți mai sus pe Popescu, cel care se simte confortabil ca închizător. Nu schimba lateralii, că au jucat foarte bine”, a declarat fostul mare internațional, la Digi Sport.
Ștefănescu și Baeten, fundași centrali? „Niciodată”
De asemenea, „Mister” s-a arătat contrariat de intenția latifundiarului din Pipera de a-i folosi în zonele laterale pe Marius Ștefănescu și William Baeten. Belgianul ar putea fi folosit, potrivit spuselor sale, în axul central, cum s-a întâmplat în meciul cu U Cluj, dar nu ca fundaș.
„Niciodată! N-ai cum. Pe mine m-a impresionat că echipa asta, cu ‘U’ Cluj, la un moment dat îi avea pe Popa mijlocaș dreapta, Musi mijlocaș stânga, Ștefănescu și Baeten în fața apărării. Deci niciunul cu profil 100% defensiv. Poate Baeten a mai cochetat puțin cu poziția de inter.
Da, Musi da, dar nu e un jucător să… Popa a acoperit zona, a protejat, a ținut de minge. Au reușit să se mențină 15 minute în formula asta, în câteva minute poți pierde un joc dacă nu ai anumiți jucători pe unele poziții. Așa o văd eu. Dar pot juca Ngezana și Popescu stoperi și să vină Gigi cu fantezia lui, cu ce vrea el”, a mai spus Ilie Dumitrescu.