Ilie Dumitrescu, fost internațional și actual analist tv, consideră că echipele românești au nevoie de transferuri puternice pentru a se putea califica în grupele competițiilor europene.
FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt formațiile angrenate în acest sezon în competițiile fotbalului european, alături de câștigătoarea Cupei României, echipa de Liga 2, Corvinul Hunedoara.
„Mister” a analizat situația echipelor din România și consideră că acestea nu vor avea un traseu ușor până în grupe. Ilie Dumitrescu a tras un semnal de alarmă după ce în anii trecuți, cluburile din Superliga nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Acesta este de părere că toate echipele care reprezintă România în cupele europene au nevoie de investiții masive în jucători pentru a-și putea îndeplini obiectivul: calificarea în grupe.
„Eu cred că este nevoie de întăriri la toate echipele care reprezintă România în cupele europene. Dacă nu se vor întări toate echipele, nu sunt șanse foarte mari (n.r.-să ajungă în grupe). Nu avem ce să analizăm, decât ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Nu vreau să-mi aduc aminte de Silkeborg, de Nordsjaelland”, a afirmat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a oferit exemplul celor de la CFR Cluj, care au avut rezultate notabile cu un lot de jucători experimentați. „Singura echipă care a ieșit și a scos capul afară a fost CFR-ul, cu un tip de proiect diferit față de celelalte echipe, adică s-a investit masiv în jucători cu experiență”, a mai spus Ilie Dumitrescu pentru sursa citată.
La meciul de retrage al Generației de Aur, de sâmbătă, Ilie Dumitrescu a jucat doar un sfert de oră, din cauza unei probleme le genunchi. În următoarea zi după meciul de retragere al Generației de Aur, Ilie Dumitrescu a dezvăluit un dialog incredibil purtat cu Gică Hagi, la încălzirea de dinaintea partidei de gală.
„La încălzire pasam cu el și i-am spus: ‘Te rog frumos, te implor! Toate pasele să le dai pe mine!’ Și toate pasele așa mi le-a dat. Este incredibil”, a transmis Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a fost introdus din primul minut de Anghel Iordănescu, dar după doar 15 minute de joc a cerut schimbare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER