Ilie Năstase intervine în scandalul antrenorilor fără licență PRO: „Dar face vreo crimă omul acesta?”

Mihai Pintilii (38 de ani), tehnicianul celor de la FCSB, a ajuns în centrul atenției după ce a fost pus la zid de Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori, pentru că nu deține licența PRO.

Ilie Năstase nu înțelege cu ce a greșit Mihai Pintilii: „Face ceva urât? A înjurat pe cineva? A bătut pe cineva?”

Ilie Năstase, fostul mare jucător de tenis, nu crede că-i vina lui Mihai Pintilii pentru că nu are licența PRO și consideră că i se face o mare nedreptate.

Mai mult, „Nasty” dă un exemplu din tenis, sport în care foștii jucători primesc un carnet de antrenor din partea forurilor pentru că au deja știința jocului si cunoștințe acumulate.

„Normal ar fi ca un jucător să poată… Nu cred că, în Franța, Zidane are nevoie de licență sau alt jucător. Nu-l compar cu Pintilii. Dar vreau să spun că un jucător de națională ar trebui să aibă dreptul să antreneze, că meserie știe, nu?

Știu că înainte ți se dădea un carnet de antrenor de categoria cea mai mică, când ieșeai din tenis. Dacă erai maestru al sportului, te făcea direct antrenor.

Dar face vreo crimă omul acesta?! Că tot nu înțeleg! Antrenează niște fotbaliști, îi educă, îi învață să joace pe teren împreună, nu știu… Face ceva urât? A înjurat pe cineva? A bătut pe cineva?

Dacă regula este să aibă carnet, nu trebuia să-l lase de la început. E urât că s-a ajuns la așa ceva, mai ales că fotbalul nu prea merge bine”, a declarat Ilie Năstase, potrivit AS.ro.

Răzvan Burleanu spune că unele reguli nu țin doar de FRF: „Această cerință aparține legislației din țara noastră”

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit după ce Lucian Burchel, șeful Școlii de antrenori, l-a reclamat pe Pintilii și a explicat cum stau lucrurile în legătură cu intrarea în posesia unui carnet de antrenor.

„Avem această obligație și control în ceea ce privește deținerea licenței PRO pentru toți antrenorii din Liga 1. Daca vrei să antrenezi în Liga 1, ai nevoie de licență PRO. Se întâmplă atât în Romania, cât și în alte 53 de federații din Europa.

În ceea ce privește carnetul de antrenor, de cele mai multe ori informațiile nu au fost corecte. Carnetul de antrenor cunoaște o istorie destul de zbuciumată în România după anii 90. Au fost perioade când se elibera în funcție de performanțe sportive, apoi deloc, apoi când aveai nevoie de o simplă școală.

Apoi, a putut fi obținut în urma parcurgerii mai multor forme de învățământ la nivel național. Această cerință aparține legislației din țara noastră și e valabilă pentru toate disciplinele sportive, nu doar pentru fotbal, deși suntem singura federație din România care are propriul sistem de licențiere a antrenorilor”, a declarat Răzvan Burleanu.

Publicat: 29 01. 2023, 15:17
Actualizat: 29 01. 2023, 15:18