Ilie Poenaru a reacționat, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea la FCSB după plecarea lui Nicolae Dică: „Trebuie să analizez următorul pas!”
Ilie Poenaru, antrenorul demis de la UTA Arad, a oferit o primă reacție după ce patronul Gigi Becali a declarat că îl vrea la FCSB.
După eșecul cu U Cluj, scor 1-2, în cadrul etapei cu numărul 16 din Superliga, Nicolae Dică și-a dat demisia de la FCSB.
În urma acestei vești, Gigi Becali a anunțat că Mihai Pintilii va fi antrenor interimar, iar ca favoriți pentru preluarea conducerii băncii tehnice de la FCSB i-a anunțat pe Ilie Poenaru și Andrei Prepeliță, proaspăt demiși de la UTA Arad, respectiv FC Argeș.
Ilie Poenaru a reacționat, după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea la FCSB după plecarea lui Nicolae Dică
Ilie Poenaru a anunțat că nu a fost contactat de către niciun oficial de la FCSB și că vrea totuși o pauză de câteva zile să își pună ordine în gânduri. Locul său la UTA Arad a fost luat de către Laszlo Balint.
„N-am fost contactat de nimeni. Mă bucură că s-au interesat de mie. Nu pot să declar nimic. Nu pot să spun. În momentul de față nu m-a contactat nimeni. Trebuie să analizez următorul pas.
Am mai avut discuțiile astea. La ce se întâmplă în România, te poți vedea oriunde. Deocamdată, nu vreau să vorbesc de acest aspect. Am nevoie de o pauză de două zile.
În momentul de față nu am nicio ofertă. Eu momentan sunt aici, mai am de rezolvat la Arad”, a spus Ilie Poenaru, potrivit Digi Sport.
„Nu, nu știu. Nu mă mai gândesc. Da (n.r. Îl lasă pe Pintilii). În 3-4-5 zile. Nu mă grăbesc așa. E un antrenor care îmi plăcea. O să vedem. Nu vreau să spun unu. E posibil Poenaru, e posibil Prepeliță. Să vedem cu cine ne înțelegem. E român, dar o să vedem cu cine ne înțelegem” – Gigi Becali