Medeea, soția lui Florin Tănase (29 de ani), a postat pe pagina ei de Instagram un colaj cu mai multe clipuri emoționante, în care întreaga ei familie este surprinsă în toată splendoarea.
Din imagini nu lipsește fotbalistul celor de la FCSB, însă toată atenția a fost acaparată de micul Zian, băiatul familiei Tănase care a fost adus pe lume în martie 2022.
Florin Tănase a revenit în această vară la FCSB și deja a reușit să își pună amprenta la nivelul echipei roș-albastre. În totalul de 11 meciuri pe care le-a jucat în Superliga României și în faza principală din Europa League, el a contribuit cu două goluri și două pase decisive.
Un gol a venit chiar la victoria cu Midtjylland de joi, scor 2-0, atunci când Florin Tănase a deblocat tabela de marcaj, în minutul 16, din lovitură liberă, ajutat fiind și de o deviere a unui adversar. Din nefericire, tot la partida cu Midtjylland, Tănase a părăsit terenul accidentat în minutul 29.
La jocul de pe Arena Națională, fostul căpitan al celor de la FCSB a avut parte de o susținere puternică din tribune, de unde nu au lipsit soția sa, Medeea, și fiul său, Zian.
Medeea și Florin Tănase au devenit părinți în martie 2022, iar băiețelul lor cel mic pare că este gata să îi calce pe urme tatălui. Medeea Tănase a încărcat pe pagina ei de Instagram un colaj cu mai multe clipuri pe care le-a realizat din tribunele Arenei Naționale, iar starul acestor imagini nu este Florin Tănase, ci Zian, care aproape că nu poate sta departe de minge:
Momentele mele, viața mea… Nu aș putea să mă simt mai binecuvântată”, a scris Medeea Tănase, pe pagina ei de Instagram, în dreptul clipului care a strâns peste 1.000 de aprecieri.
View this post on Instagram A post shared by Medeea Tanase (@medeeam)
A post shared by Medeea Tanase (@medeeam)
În debutul partidei FCSB – Midtjylland 2-0, Florin Tănase a avut probleme musculare la ambele picioare, iar în cele din urmă medicii nu i-au mai dat acceptul să rămână pe teren.
Din păcate, verdictul doctorilor de la FCSB este acela de ruptură musculară, astfel că Florin Tănase va absenta de pe teren în următoarele săptămâni.
(n.r. despre accidentare) Am simțit o încărcătură, după aceea doctorul mi-a făcut manevrele acelea, dacă este rupt sau întins. Am continuat, am marcat și după aceea am simțit la celălalt picior, nu la același. Este posibil să fie ceva și din cauza spatelui. Nu știu încă nimic. La cum simt acum piciorul… sunt probleme”, a declarat Florin Tănase, după partida FCSB – Midtjylland 2-0, în care a marcat primul gol.
Celălalt gol de pe Arena Națională a fost înscris în minutul 46 și a fost trecut în contul atacantului Daniel Bîrligea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER