Leo Strizu a fost văzut într-o sală de jocuri de noroc. Au apărut imagini incredibile cu fostul tehnician de la FCSB în timp ce juca la „păcănele”.
Leo Strizu, cel care a ocupat funcția de antrenor principal la vicecampioana României în sezonul precedent, a fost surprins încercându-și norocul în fața unui aparat de tip „slot”.
Fostul tehnician de la FCSB a petrecut câteva zeci de minute în respectiva sală, sperând că-și va putea multiplica banii, conform Cancan.
Leo Strizu, deținător al licenței PRO, și-a dat demisia de la formația patronată de Gigi Becali, acolo unde era trecut în acte drept antrenor principal.
De altfel, antrenorul a intrat într-un conflict cu Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, după ce acesta din urmă insinuase că Leo Strizu ar avea probleme cu alcoolul.
„N-am fost niciodată un sfânt, dar niciodată nu poate să-mi spună mie din prieteni, cunoștințe, că sunt bețiv. A, că pe unde l-am dus pe MM-ul m-a făcut de râs din cauza băuturii, ăsta e un subiect în care aș vrea să intru, să-l vorbesc altădată.
Pentru o confirmare de-a dumneavoastră, vă las un număr de telefon de la băieții de la discoteca la care l-am dus pe Mihai Stoica la Brașov, la «No Problem», în care ei pot să vă confirme ce putea să facă un om beat. Nu-l dau pe ăla mai rău, vă spun doar că… toată lumea bem, unii se mai îmbată.
Bă, dar la un moment dat să nu-ți convină să bei din pahar și tu să te descalți să-ți pui băutura să bei din pantof?! Eu zic că e bine să mă opresc. Dacă e ceva normal… eu n-am văzut până la el”, a povestit Leo Strizu pentru ProSport.
Tehnicianul a ales să plece de la FCSB, el motivând că nu a mai suportat presiunea publică pe care o resimțea asupra sa.
„Am stat foarte mult și m-am gândit. Am luat această decizie, că e grea sau ușoară, corectă sau nu, pentru că îmi ajunge. Nu am vrut să fac acest pas. Dar nu am crezut că există o sursă care să comande articole ce m-au adus într-o postură negativă.
Sunt și eu curios să aflu cine este această persoană. Și să-mi spună în față ce are cu mine. Din partea mea, nu cred că ați auzit vreodată vorbe urâte la adresa colegilor.
Îmi cer scuze față de Gigi, față de Teia, față de Pintili, față de echipă. Nu sunt un laș. Dar nu mă așteptam la atâtea lucruri din interiorul clubului”, a spus Leo Strizu, în cadrul unei conferințe de presă susținută la acea vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER