CFR Cluj s-a confruntat cu mai multe probleme medicale în acest final de sezon, aspect care l-a făcut pe Dan Petrescu să se plângă destul de mult, în stilul caracteristic, în ultima perioadă.
„Bursucul” chiar a anunțat înainte de meciul Sepsi – CFR Cluj că sunt șanse foarte mari să apeleze la serviciile unor jucători foarte tineri, din cauza acestor probleme de lot, dar, în cele din urmă, s-a dovedit că a fost doar o „strategie” a lui Petrescu.
Însă, după această „cacealma” a antrenorului campioanei României, formația din Gruia a avut parte de un nou ghinion. Căpitanul Mario Camora s-a confruntat cu o problemă musculară după prima jumătate de oră a meciului și a fost nevoit să iasă de pe teren în minutul 32, fiind înlocuit cu Andrei Peteleu de către Dan Petrescu.
Frustrarea fundașului stânga a fost atât de mare, încât el a părăsit suprafața de joc cu mâinile în cap, într-un gest ce a trădat chiar o oarecare disperare, dar și cu câteva lacrimi în ochi. De înțeles, în contextul în care CFR Cluj a ratat titlul în România pentru prima dată în ultimii 5 ani și riscă să rateze chiar și prezența în sezonul viitor al cupelor europene, în anumite condiții.
Interesant de remarcat este că, la doar un minut de la înlocuirea lui Mario Camora, CFR Cluj a reușit să deschidă scorul, grație golului marcat de Claudiu Petrila.
Sepsi Sf. Gheorghe (4-4-2): Began- Bălașa, Ninaj, Tamas, Dumitrescu- Varga, Rodriguez, Păun, Ion Gheorghe- Tudorie, Safranko Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj (4-3-3): Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Camora – Boateng, Cvek, Fica- Birligea, Janga, Petrila Antrenor: Dan Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER