Imaginile unice în fotbalul românesc! Peste 5 mii de copii au făcut spectacol în tribune la UTA – FC Botoșani și l-au impresionat pe Mircea Rednic. VIDEO

Redactor:
Călin MNERIE
  • Publicat:

În ultima etapă a sezonului regular al Superligii, fani ai celor de la Dinamo și CSA Steaua s-au bătut pe gazonul arenei „Arcul de Triumf”, înainte de partida dintre „câinii roșii” și UTA. Singura vină a fanilor veniți de la Arad este că o parte a galeriei lor e înfrățită cu cea a divizionarei secunde, care o mai susține prin deplasările din București. De această dată, simțind pericolul unor conflicte, susținătorii în alb și roșu veniți din orașul de pe Mureș au venit la stadion pe cont propriu, tot așa și-au luat și 114 bilete și au primit și factură pentru ele. Ultrașii Stelei aveau să intre în sectorul rezervat echipei oaspete în numele „frăției” și pentru că organizatorii, adică cei de la Dinamo, le-au vândut bilete acolo.

UTA Arad, susținută de peste 5 mii de copii la meciul cu FC Botoșani 

Ce s-a întâmplat mai apoi a văzut o țară întreagă. Fani dinamoviști au aruncat cu torțe înspre galeria UTA-ei și vreo 15-20 de susținători de la Steaua au răspuns: s-au răfuit cu rivalii chiar pe teren. Lucrurile sunt cât se poate de clare, bătăușii au fost identificați de forțele de ordine, sunt cercetați și urmează a fi pedepsiți. Și apoi a venit decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal ce a căzut ca o ghilotină peste gruparea fanion a Aradului. În calitate de oaspete, a împărtășit soarta organizatorului Dinamo, adică s-a trezit cu stadionul închis timp de patru etape, mai precis până la finalul play-out-ului, și pusă să plătească 100 de mii de lei. Cu toate argumentele și dovezile la mână a ceea ce am explicat mai sus pe scurt, conducerea clubului UTA a apelat la Comisia de Recurs, care nu a binevoit să se exprime joi, așa că formația lui Mircea Rednic a fost nevoită să joace fără suporteri meciul cu FC Botoșani, de vineri.

Mircea Rednic: „Sunt fericit și onorat că antrenez această echipă”

Sau fără suporterii obișnuiți, căci pe stadion au avut acces copiii. Până în 14 ani, însoțiți de vreo 500 de adulți. Asta înseamnă, că în tribuna a II-a „Gioni Brosovszky” și în peluza sud au luat loc peste 5 mii de mici susținători în „alb-roșu”. Și astfel s-a scris una dintre paginile frumoase, destul de rare, din fotbalul românesc. Atmosfera a fost atât de frumoasă, atât de pură, încât Mircea Rednic, aproape de a intra în cel de-al 62-lea an al existenței sale era vădit emoționat la finalul disputei pe care băieții săi au câștigat-o cu 1-0, după golul lui Conte, din minutul 37. Spune că nu i s-a mai întâmplat așa ceva niciodată în viața lui și s-a declarat onorat că o antrenează pe UTA.

„În primul rând, vreau să vorbesc despre atmosfera pe care acești copii minunați au creat-o, incredibil. OK, înțeleg că au venit, dar au venit și au strigat. Cred că au venit cu o oră înainte și tot strigau, cred că și acum tot strigă. Probabil sunt pe drum, dar ei sunt tot la meci. Felicitări și celor care au organizat, că nu a fost ușor. Sunt fericit că am reușit să-i facem fericiți pe cei de acasă, care au stat în fața televizorului, dar și pe acești copii minunați, care meritau. Sunt fericit și onorat că antrenez această echipă, care vibrează de la copii de șase-șapte ani până la 14 ani. Au avut comportamentul pe care l-au avut și sunt un exemplu și pentru alții, care în loc să încurajeze echipa vorbesc cum vorbesc și se comportă cum se comportă. Aici, la Arad, e altceva. Aradul trăiește prin fotbal și ar fi păcat… Pedepsele care s-au dat sunt destul de severe. Uitați ce spectacol, ce atmosferă…”, a spus „Puriul”, gâtuit de emoție.

La rândul lor, jucătorii „Bătrânei Doamne” care au dat declarații la finalul meciului le-au mulțumit copiilor pentru că i-au încurajat necondiționat. În puritatea lor, micuții fani nu știu ce înseamnă o pasă greșită, o execuție ratată din careul mic sau greșelile arbitrilor. Bunicii și părinții lor le-au vorbit despre UTA, i-au îmbrăcat în „alb-roșu” și vineri i-au rugat să-i reprezinte pe stadion.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×