Gheorghe Hagi, managerul campioanei Farul Constanța, a primit o ofertă de la o echipă din zona arabă, conform declarațiilor impresarului Florin Manea.
Ca tehnician, el a activat în afara țării doar în Turcia, la Bursaspor și Galatasaray, iar Victor Becali nu-l vede plecând pe Gheorghe Hagi de la Farul.
Gheorghe Hagi este omul care ia decizia finală la Farul, indiferent despre ceea ce este vorba. S-a înconjurat de oameni care-i cunosc filosofia, cum ar fi președintele Gheorghe Popescu sau acționarul minoritar Ciprian Marica, iar lucrurile merg aproape de la sine.
Recent, impresarul Florin Manea a făcut cunoscut faptul că Hagi a primit o ofertă din zona arabă. Dacă ar accepta-o, ar fi a treia experiență în afara țării, după cele de la Bursaspor și Galatasaray, ambele din Turcia.
Numai că impresarul Victor Becali, una dintre persoanele care-l cunoaște cel mai bine pe Hagi și care a reprezentat mai mulți fotbaliști de la Farul, este sceptic că fostul mare mijlocaș va pleca.
„Din punctul meu de vedere, nu! Farul este Hagi. Tot ce este acolo e controlat de el, de la prima grupă de copii la ultima.
Tot, tot, tot ce este acolo este creat de Hagi, nu știu cu ce se poate identifica mai mult Hagi. El cunoaște și numele și prenumele copiilor care sunt acolo”, a spus Victor Becali, potrivit sport.ro.
După retragerea din activitate, Hagi a fost numit selecționerul României, pe 1 septembrie 2001, dar a demisionat la finalul lunii următoare, după ce naționala a ratat calificarea la Campionatul European din 2002.
În vara anului viitor a ajuns pe banca tehnică a lui Bursaspor, dar a plecat de la echipa turcă pe 25 noiembrie. S-a întors în Turcia în martie 2003, pentru a antrena Galatasaray, părăsind-o în vara anului următor.
Au urmat alte experiențe în spațiul carpato-danubiano-pontic, la Poli Timișoara, Steaua și FC Viitorul. Galatasaray l-a ademenit din nou, în octombrie 2010, iar acel mandat, care a durat până în martie 2011, a fost ultimul al lui în afara țării.
În toamna lui 2014 a devenit manager la FC Viitorul, care în august 2020 a fuzionat cu Farul, preluând numele acestia.
Ca manager, Gheorghe Hagi are în palmares cinci trofee. Primul a fost cucerit în 2004/2005, cu Galatasaray, mai precis Cupa Turciei. Cu FC Viitorul a devenit campion în 2016/2017, iar în sezonul următor a triumfat în Cupa României, dar a câștigat și Supercupa României.
Editiția precedentă a Superligii a fost unul dominată aproape în totalitate de Farul, care a câștigat campionatul, dar a pierdut Supercupa României, în fața celor de la Sepsi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER