Conform presei portugheze, Rapid ar fi primit o ofertă de 8 milioane de euro pentru atacantul kosovar Albion Rrahmani, însă impresarul lui Dennis Man este circumspect în privința acestei propuneri, mai ales a sumei imense vehiculate.
Victor Becali nu crede în oferta de 8 milioane de euro venită pe adresa clubului din Giulești pentru golgheterul Albion Rrahmani, așa cum a dezvăluit publicația lusitană Record.
În ciuda faptului că Daniel Niculae, președintele Rapidului, a confirmat oferta pentru internaționalul din Kosovo, agentul Victor Becali este aproape sigur că nu a fost vorba de nici o ofertă pentru fotbalistul cu care gruparea alb-vișinie vrea să dea marea lovitură în această vară.
„Mie, unul, îmi e greu sa cred că în momentul ăsta Benfica a venit și a spus ‘dau opt milioane’. Mie îmi e greu să cred. Domnule, a confirmat Daniel Nicuale. Dar ce voiai să facă Daniel Niculae când a fost întrebat? Să spună de un jucător de-al lui… și dacă nu ai nici o ofertă spui că ai. Ce vrei să spună? ‘Nu avem nici o ofertă, nu a întrebat nimeni'”, a spus Victor Becali, pentru PRO TV și SPORT.RO.
„Am auzit ceva despre interesul lui Benfica pentru Rrahmani, dar nu am avut niciun contact cu clubul. Au fost însă abordări din partea altor echipe. Ştiu că au întrebat de el, dar nu ştiu dacă interesul este serios. Este un jucător interesant, am primit multe apeluri. Totul depinde de situaţii”, declarase de curând Daniel Niculae, potrivit ojogo.pt.
Cumpărat la începutul sezonului cu 600.000 de euro de la FC Ballkani, Albion Rrahmani s-a impus instant la Rapid, marcând de atunci la foc automat. 17 goluri și trei pase decisive a bifat vârful kosovar în tricoul Rapidului. Atacantul a avut cifre incredibile și în tricoul fostei sale echipe, unde a marcat de 34 de ori în 68 de apariții, deci o medie de un gol la două meciuri.
Rrahmani a debutat și la naționala statului Kosovo, chiar împotriva României, când a jucat opt minute în eșecul rerezentativei sale de pe Arena Națională, scor 0-2.
Cotat în momentul de față la doar 1,4 milioane de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt, Albion Rrahmani ar putea deveni cel mai scump jucător vândut vreodată de clubul din Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER