În ce bagă Daniel Popa, fostul atacant al lui Dinamo, banii cu care Gigi Becali îi plătește la FCSB! Afacerea e foarte rară
Daniel Popa, fostul atacant al celor de la Dinamo București, a dezvăluit în ce investește banii pe care îi primește de la Gigi Becali, la FCSB.
Fotbalistul are o pasiune destul de rară, pe care a descoperit-o de mic și a transformat acest lucru într-o adevărată afacere, de care se ocupă personal.
Daniel Popa investește bani într-o afacere rară
Daniel Popa, atacant care a fost transferat în această vară de FCSB, de la Universitatea Cluj, a vorbit despre pasiunile pe care le are și a dezvăluit că investește banii pe care îi primește de la Gigi Becali într-o afacere rară.
Fotbalistul a povestit că are aproximativ 80 de porumbei, pe care îi pregătește pentru concursuri. Totodată, acesta a spus că are această pasiune încă din copilărie, chiar dacă atunci nu avea porumbei care să poată participa la competiții. Astfel, atacantul a dus această pasiune la un alt nivel și se ocupă personal de acest lucru.
„De mic am avut porumbei, dar când eram mai mic nu aveam porumbei de concurs. Acum, deja mi-am luat porumbei mai buni, ca să-i bag la concurs. Acum 7-8 ani l-am luat pe primul pentru concurs. Am în jur de 80”, a spus atacantul de la FCSB, conform orangesport.
Fotbalul rămâne pe primul loc pentru Daniel Popa
Chiar dacă dedică destul de mult timp pasiunii pe care o are și crește aproximativ 80 de porumbei, pe care îi monitorizează constant, Daniel Popa a recunoscut că, pentru el, pe primul plan este fotbalul.
„Petru mine pe primul plan e fotbalul. La porumbei e mult mai dificil dacă nu eşti lângă ei, pentru că ce facem noi la fotbal, că ne antrenăm, aşa trebuie să antrenăm şi porumbeii. Îi urmăresc, porumbeii au cipuri, când ajung acasă primesc mesaj pe telefon”, a mai spus Daniel Popa, conform sursei citate.
Daniel Popa este un mare iubitor de animale, dar a declarat că nu și-ar lua niciodată o pisică, motivele fiind foarte clare și de înțeles: „Pentru că mănâncă porumbei (n.r. – râde)”.
Daniel Popa a ajuns la FCSB în această vară, fiind transferat de la Universitatea Cluj. Chiar dacă această mutare a fost criticată de mulți specialiști, patronul Gigi Becali a declarat că atacantul adus la echipa campioană este pariul lui pentru noul sezon de Superliga României.