Gigi Becali l-a taxat și pe Mihai Stoica! Totul a plecat de la depărțirea lui Strizu de FCSB! „Preferă să lovească un câine decât un leu! El nu face decât să execute ordinele mele”

În tirada la adresa lui Leo Strizu, Gigi Becali a lovit și în Meme Stoica: „Preferă să lovească un câine decât un leu! El nu face decât să execute ordinele mele”
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a ieșit cu o replică destul de dură pentru Leo Strizu, după ce acesta și-a anunțat demisia de la FCSB la finalul meciului cu Petrolul Ploiești de pe Arena Națională.

În tirada la adresa lui Leo Strizu, Gigi Becali a lovit și în Meme Stoica!

Finanțatorul de la FCSB a discutat și despre Mihai Stoica, managerul general al FCSB,în momentul în care a atins „subiectul” Strizu!

Becali a spus clar că Stoica este un simplu executant al ordinelor și a detaliat. „M-a rugat Teia Sponte să-l angajez și Strizu începuse să se creadă antrenor. E antrenor, dar nu e de FCSB. El, săracul, vrea să meargă să antreneze, să intre în vestiar. E de alte echipe, mai mari, nu de FCSB (n.r. – e ironic). Ce să le spună el jucătorilor? Că începeau jucătorii să râdă când le spunea ceva. El era acolo ca să țină locul de licență.

El s-a supărat că îl lucrează MM. Eu am vrut să-i fac un bine, lua 2.000 de euro pe lună. Dau toți în MM ca să nu dea în mine, ei preferă să lovească un câine decât un leu. Nu mai dați în MM, eu fac tot la FCSB!

MM nu face altceva decât să execute ordinele mele. Care aveți ceva cu FCSB, aveți cu mine! Ați intrat în luptă cu Becali, nu cu slujitorii mei. Ei slujesc pentru mine. El, Strizu, era un slujitor pe care am vrut să-l ajut, dar el a crezut că e un slujitor mai mare.

Ce treabă ai tu cu MM? MM era într-o funcție mai mare decât el, Strizu era antrenor, MM director. MM zice tot ce-mi convine mie. Acum, MM ascultă, nu mai e ca în trecut, și-a dat seama că ascultarea e totul. Echipa joacă pentru că ascultă lumea”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Publicat: 03 03. 2023, 16:36
Actualizat: 03 03. 2023, 17:25