Încă o plecare de la Universitatea Craiova, după ce Marian Copilu și-a dat demisia
Încă un om important de la clubul din Bănie a plecat de la Universitatea Craiova după ce Marian Copilu și-a dat demisia.
Marian Copilu a decis să renunțe la postul de președinte executiv după doar 10 luni petrecute la formația patronată de Mihai Rotaru, iar alături de acesta a plecat și un apropiat al său.
Marian Copilu și-a dat demisia după partida câștigată de Universitatea Craiova cu Petrolul Ploiești, scor 2-1, iar alături de el a părăsit echipa și Paul Pintilie, cel care ocupa funcția de team manager al grupării din Bănie, anunță Fanatik.
Încă o plecare de la Universitatea Craiova, după ce Marian Copilu și-a dat demisia
Paul Pintilie, cel care a lucrat alături de Marian Copilu și la CFR Cluj, a ajuns în Bănie împreună cu fostul președinte executiv al Universității Craiova. Astfel, colaboratorul lui Marian Copilu a hotărât să își dea și el demisia din funcția de team manager după victoria cu Petrolul.
Înainte să accepte propunerea lui Marian Copilu de a lucra împreună la Universitatea Craiova, Paul Pintilie a fost manager sportiv la CFR Cluj și a fost ofertat de mai multe echipe din Superliga, însă acesta a optat să colaboreze în continuare cu Marian Copilu.
De ce a plecat Marian Copilu de la Universitatea Craiova
Marian Copilu a transmis că a decis să își dea demisia de la Universitatea Craiova pentru a-și petrece mai mult timp împreună cu familia sa, dar în spatele acestei decizii se mai află și alte motive.
Marian Copilu a fost tras pe „linie moartă” de Mihai Rotaru după demiterea lui Laszlo Balint, antrenorul pentru care a insistat, deși nu avea foarte mult experiență. Mai mult, fostul oficial din Bănie începuse să își piardă din putere după ce Mirel Rădoi a fost numit antrenor principal la Universitatea Craiova.