Mihai Teja a fost instalat în vară la FC Botoșani, el fiind înlocuitorul lui Marius Croitoru.
„În afară de faptul că se află în zona asta de antrenori tineri, este şcolit şi are tot ce înseamnă background-ul unui antrenor cu care putem să facem performanţă la Botoşani. Este adevărat că trebuie să construim un lot, trebuie să aducem fotbalişti”, declara atunci patronul formației moldave, Valeriu Iftime.
FC Botoșani a suferit cel mai recent eșec în Cupa României în partida cu CS Mioveni, 0-1, iar Teja a dat de înțeles că ar putea părăsi banca tehnică.
În Superliga, FC Botoșani are doar două victorii în ultimele 14 meciuri și șansele pentru un loc de play-off sunt reduse.
„Nu i-am spus clar domnului Iftime că vreau să demisionez. Însă, e clar că trebuie facut ceva din partea uneia dintre părți. E clar că după ultimele două înfrângeri lucrurile nu merg așa cum trebuie. Am discutat cu domnul Iftime doar la telefon. Mâine urmează să mă întâlnesc față în față cu domnul Iftime și vă asigur că amândoi vom lua o decizie doar pentru binele clubului. Până atunci voi conduce și azi echipa, la antrenament” a declarat Mihai Teja pentru ProSport.
Dar, patronul celor de la Botoșani a anunțat pentru ProSport că Mihai Teja va pleca de la echipă: „Sută la sută ne despărțim de Mihai Teja. Eu nu sunt acum în oraș, dar joi ne vedem și vom lua o decizie. Nu am încă un înlocuitor, pentru că abia am aflat de dorința lui de a pleca, dar cu siguranță vom găsi pe cineva într-un timp scurt”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER