Încă un transfer pentru FCSB! Vine de la Petrolul Ploieşti şi Gigi Becali îşi pune mari speranțe în el
FCSB, echipa lui Gigi Becali, a reușit să câștige titlul în Liga 1 după o pauză de 9 ani.
Formația bucureșteană va avea încă o soluție în atac pentru sezonul viitor. Mai concret, este vorba de un jucător de la Petrolul în care patronul roș-albaștrilor își pune mari speranțe.
Ce jucător a luat Gigi Becali de la Petrolul
Alexandru Musi, fotbalistul împrumutat de FCSB la Petrolul, va reveni la campioana României după ce a petrecut o bună perioadă la formația ploieșteană. În acest sezon, Musi a bifat 39 de apariții, 5 goluri, dar și 4 pase decisive la gruparea de pe „Ilie Oană”.
Tânărul fotbalist și-a luat la revedere de la Petrolul prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
„Salut, lupilor! A venit momentul să-mi iau rămas bun de la voi. Vreau să le mulțumesc celor de la Petrolul pentru toată încrederea acordată. Multă baftă în continuare! Hai Petrolul!”, a fost mesajul lui Alexandru Musi, la despărțirea de clubul ploieștean.
Fiind eligibil pentru regula U21, starul lui Gigi Becali ar putea prinde mai multe minute în tricoul campioanei, mai ales că în stagiunea curentă formația bucureșteană nu prea a excelat la acest capitol.
Totuși, s-ar putea ca echipele să nu mai fie obligate să aibă un jucător U21 în teren, ci doar să primească o recompensă în cazul în care utilizează un astfel de fotbalist.
Laszlo Balint, la picioarele lui Alexandru Musi: „Și-a adus contribuția la multe dintre rezultatele Petrolului din acest sezon. A demonstrat!”
Laszlo Balint, antrenorul Petrolului, susține că Musi nu a jucat pe „Ilie Oană” doar din perspectiva regulii U21, ci din simplul fapt că este un jucător cu adevărat valoros.
„Alex Musi nu a jucat la Petrolul pentru că a fost impus de regula U21. El a jucat pe valoare. A demonstrat, a fost un jucător de multe ori decisiv, care și-a adus contribuția la multe dintre rezultatele Petrolului din acest sezon.
E o pierdere mai ales din perspectiva regulii U21, e adevărat, dar avem opțiuni: e Mario Bratu, jucător cu calitate, aștept și de la el mult mai multe, consider că acum e sub potențialul real. Se întoarce și Mihnea Rădulescu, împrumutat la Gloria Buzău”, spunea Laszlo Balint, potrivit GSP.