Incendiar! Unul dintre cei care l-au atacat pe Dawa cu mesaje rasiste este fost jucător la Rapid în Liga 1! Cum a încercat să își justifice gestul și ce întrebare l-a făcut pe acesta să se blocheze: „O glumă mai proastă” | EXCLUSIV

Bogdan Racovitan si Robert Dorian Stanici in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 18 decembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Joyskim Dawa a fost ținta unor atacuri rasiste imediat după remiza dintre Hermannstadt și FCSB, scor 2-2, din restanța avută în Superliga. Mai multe persoane i-au trimis mesaje jignitoare, printre care și Robert Stănici, fost jucător de fotbal la Rapid în Liga 1.

Incendiar! Unul dintre cei care l-au atacat pe Dawa cu mesaje rasiste este fost jucător la Rapid în Liga 1! Cum a încercat să își justifice gestul și ce întrebare l-a făcut pe acesta să se blocheze: „O glumă mai proastă”

ProSport a stat de vorbă cu Robert Stănici (22 de ani), care a oferit o reacție halucinantă. Fundașul dreapta a dat vina pe colegii săi de la CSM Cetatea Turnu Magurele, club pentru care evoluează în prezent Robert Stănici în Liga 3.

„I-am spus doar că aș putea să joc mai bine decât el și dacă vrea să facem unu contra unu. Nu l-am jignit cu nimic. Din mesaje probabil a editat. Nu l-am jignit, i-am spus că este un jucător slab de fotbal”, a spus Robert Stănici pentru ProSport.

În momentul în care i-a fost prezentată captura de ecran postată de Dawa, Robert Stănici a găsit un motiv pueril: „Niște colegi de echipă au făcut o glumă mai proastă”.

„Cred că cineva mai are contul meu”

Întrebat de reporterul ProSport dacă colegii lui Stănici de echipă i-au luat telefonul și i-au trimis lui Dawa mesaje la ora 22:00, fostul fotbalist de la Rapid a mai prezentat un motiv cel puțin surprinzător: „Nu știu dacă ei. Acum am văzut ce s-a întâmplat, cred că cineva mai are contul meu. Eu nu am treabă să comentez munca altora”.

„Contul mi-a fost spart și încerc să-l închid pentru un moment. Mai este cineva pe el. Am schimbat parola. Eu acum am văzut cele întâmplate. Nici nu știam despre ce este vorba. Zi bună”, a adăugat Stănici.

„Nu am eu treabă și nu cred că ar trebui să apară un articol cu numele meu. Nu am jignit pe nimeni” – Robert Stănici

Întrebat de reporterul ProSport dacă au scris colegii săi de echipă sau i-a fost spart contul, Stănici s-a blocat și a replicat scurt: „Așa am crezut, eu dormeam aseară, astăzi am meci”. La câteva minute distanță, Robert Stănici și-a închis pagina de Instagram!

  • 14 minute a prins Robert Stănici pentru Rapid în Liga 1, în sezonul 2021-2022, într-un meci terminat la egalitate cu FC Botoșani, scor 1-1

Citește AICI prima reacție a lui Dawa după scandalul cu Robert Stănici!

Publicat: 22 09. 2023, 10:07
Actualizat: 22 09. 2023, 12:15