Încep transferurile între Rapid și Genoa. Dan Șucu le-a dat ordin să se întâlnească

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Întâlnire de ultimă oră între oficialii de la Genoa și omologii de la Rapid în Italia, după ce Dan Șucu, acționarul majoritar al celor două cluburi, le-a ordonat acestora să discute de urgență.

Astfel, se preconizează că vor începe transferurile între cele două grupări, iar în acest sens, directorul sportiv al celor de la Rapid, Daniel Sandu, a efectuat o vizită oficială la Genoa, unde s-a întâlnit cu antrenorul Patrick Vieira și cu Marco Ottolini, directorul sportiv al „grifonilor”.

Gata, încep transferurile de jucători între Rapid și Genoa. Dan Șucu le-a dat ordin să se întâlnească, iar conducătorii celor două cluburi s-au pus la masa negocierilor

Întâlnire de ultimă oră între oficialii de la Genoa și omologii de la Rapid în Italia. Dan Șucu, acționarul majoritar al celor două cluburi, le-a dat acestora directivă să discute de urgență.

Astfel, în cel mai scurt timp se preconizează că vor începe mutările între cele două grupări. În acest sens, directorul sportiv al celor de la Rapid, Daniel Sandu, a efectuat o vizită oficială la Genoa, unde s-a întâlnit cu antrenorul Patrick Vieira și cu Marco Ottolini, directorul sportiv al „grifonilor”, iar cei trei au discutat despre transferuri și proiectele comune de dezvoltare ale celor două cluburi.

„Directorul sportiv al Rapidului, Daniel Sandu, a efectuat recent o vizită oficială la clubul italian Genoa CFC, pentru a consolida și a pune la punct detaliile colaborării strategice dintre cele două echipe.

Vizita are o semnificație aparte, având în vedere că ambele cluburi au un numitor comun: Dan Șucu. Patronul Rapidului este de curând și acționarul majoritar al formației italiene.

În cadrul vizitei, Daniel Sandu s-a întâlnit cu Patrick Vieira, antrenorul lui Genoa, și cu Marco Ottolini, directorul sportiv al italienilor, pentru a discuta despre proiecte comune, schimburi de experiență și perspective de dezvoltare pentru ambele cluburi.

Colaborarea dintre Rapid și Genoa, două echipe cu o istorie bogată și suporteri pasionați, marchează un pas important în construirea unei relații solide între două cluburi unite de viziuni comune”, se arată în comunicatul postat de Rapid pe pagina oficială de Facebook.

Dan Șucu și-a scurtat vacanța și va fi în tribune la următorul meci al celor de la Genoa

Ultimele informații arată că Dan Șucu se va afla în tribune la meciul Lecce – Genoa, dispută programată duminică, 5 ianuarie, de la 16.00, pe „Stadio Via del Mare”, în etapa 19-a din Serie A.

În aceste zile, patronul de la Mobexpert este în vacanță, însă a decis să plece mai devreme pentru a putea fi prezent alături de noua sa echipă.

Genoa are în continuare emoții cu retrogradarea. Se află pe locul 13 în Serie A, cu 19 puncte, la egalitate cu Empoli, ocupanta locului 12. Trupa patronată Dan Șucu are doar 5 puncte mai mult decât Cagliari, ocupanta locului 18, primul retrogradabil.

Publicat: 04 01. 2025, 17:18
Actualizat: 04 01. 2025, 17:20