Elias Charalambous a anunțat cât va absenta Vlad Chiricheș de la FCSB, după primul diagnostic al medicilor în urma accidentării suferite cu UTA Arad.
Deși inițial se spera că accidentarea nu va fi una foarte gravă și stoperul va putea să revină pe gazon în decurs de o lună, se pare că ruptura musculară suferită de fotbalist a fost mult mai serioasă decât s-a crezut inițial.
Elias Charalambous a anunțat, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului dintre FCSB și Universitatea Craiova, că Vlad Chiricheș va lipsi aproximativ 3-4 luni de pe gazon, astfel că sunt șanse aproape inexistente ca roș-albaștrii să-l mai poată folosi în 2023.
„Chiricheș va lipsi pentru mult timp, 3-4 luni, acesta e primul diagnostic. Dar va fi supus unor alte investigații zilele viitoare.
Sunt 3 jucători importanți (n.r. în afară de Chiricheș, accidentat, mai sunt suspendați Florinel Coman și Alexandru Pantea) care lipsesc mâine. Dar jucătorii care vor evolua mâine vor da tot ce au mai bun. Șut și Băluță sunt apți”, a declarat Charalambous.
„Mâine e un meci foarte important, obiectivul e să câștigăm și să luăm cele 3 puncte. În aceste meciuri nu trebuie să motivezi jucătorii, sunt deja motivați. Mâine vom juca la victorie, știm că vom avea mulți fani în tribune. Cel mai important e să ne concentrăm pe teren de la începutul jocului și să facem tot ce depinde de noi pentru a învinge.
Avem o echipă bună, cred în toți jucătorii mei, nu vreau să vorbesc despre fotbaliștii care sunt indisponibili. Mereu spun că toate meciurile sunt dificile în acest campionat, toate echipele sunt bune, pentru mine nu există echipe mici sau echipe mari. Craiova e într-o situație similară cu cea a noastră”, a mai declarat Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER