Înfrângerea cu Rapid l-a făcut pe Sorin Cârțu să răbufnească la adresa jucătorilor de la Universitatea Craiova: „E o mare problemă!”

Fotbalistii craioveni la startul meciului de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Universitatea Craiova, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Arena-Giulesti din Bucuresti, duminica 29 octombrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Sorin Cârțu, fostul președinte al echipei Universitatea Craiova, a răbufnit după înfrângerea suferită de către olteni în meciul cu Rapid București.

Înfrângerea cu Rapid l-a făcut pe Sorin Cârțu să răbufnească la adresa jucătorilor de la Universitatea Craiova

Meciul dintre Rapid București și Universitatea Craiova s-a disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în cadrul etapei cu numărul 14 din Superliga și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0, după golurile marcate de către Funsho, în minutul 36, respectiv Borja Valle, în minutul 80.

După această partidă, Sorin Cârțu a criticat defensiva Universității Craiova, în special după primul gol al giuleștenilor.

„Noi primim golul… de asta spun că este o mare problemă cu plasamentul la această echipă, cu modul în care interpretează fazele. Faza ofensivă se interpretează de la 30 de metri, pe instincte, calitate, pe harul pe care îl are jucătorul.

Dar faza defensivă poţi să o interpretezi foarte mult tactic. Adică tactica nu ţine neapărat pentru faza ofensivă, cât ţine pentru apărare. Noi când am primit golul lui Funsho, toţi cei patru din apărarea noastră erau acolo.

Dar, prin plasamentul pe care l-am avut… nu numai Bancu. În momentul în care s-a construit pentru Petrila. Pleacă dintre Vlădoiu şi Screciu. A analizat antrenorul.

Calitatea de bază a lui Petrila este viteza. Au fost patru acolo, dar nu s-au ajutat cu nimic: plasament greşit. S-a dus foarte târziu şi a intuit Screciu eventuala pasă la Petrila, dar n-a avut timp să blocheze.

Badelj a stat foarte prost pentru că în momentul respectiv nu faci linie. Când ai jucători de viteză nu trebuie să stai mereu în linie cu ceilalţi. Nu se poate aşa ceva”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.

În urma acestui rezultat, Rapid rămâne pe locul al treilea în clasamentul din Superliga, cu 26 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului FCSB și la un singur punct sub CFR Cluj, echipa de pe locul secund care are însă un meci în minus.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova e pe locul 4, cu 22 de puncte, având un avans de doar două puncte față de următoarele trei clasate aflate la egalitate de puncte: FC Hermannstadt, Petrolul Ploiești și Farul Constanța.

Publicat: 30 10. 2023, 18:39