Inspirație genială a lui Gică Hagi: la câteva minute după ce l-a introdus pe teren în meciul Farul – FCSB, Casap a dat o pasă extraordinară la golul lui Băluță! | VIDEO

Gică Hagi a dovedit că este cu adevărat „Regele” în a doua repriză a meciului Farul – FCSB, din etapa a 9-a a play-off-ului Superligii, posibil decisiv în lupta pentru titlul din acest sezon.

Inspirație genială a lui Gică Hagi: la câteva minute după ce l-a introdus pe teren în meciul Farul – FCSB, Casap a dat o pasă extraordinară la golul lui Băluță!

În minutul 56, managerul tehnic al Farului a operat o dublă modificare, decizie care a părut oarecum surprinzătoare. Hagi i-a scos de pe teren pe Adrian Mazilu și Constantin Grameni, două dintre „motoarele” echipei, și i-a introdus în locul lor pe Enes Sali și Carlo Casap.

După doar trei minute, cel din urmă a centrat perfect la golul superb marcat de Tudor Băluță. Inițial, în urma unui corner executat din partea stângă, acordat la limită, Enes Sali a trimis o centrare pe joc, iar Băluță a deviat excelent și l-a pus în mare dificultate pe portarul Ștefan Târnovanu, care a respins cu mari emoții de sub bară.

Faza a continuat, mingea a ajuns în flancul drept, la Carlo Casap, care a trimis o centrare excelentă cu piciorul drept, iar același Băluță a venit lansat și a trimis o lovitură de cap imparabilă, ducând astfel scorul la 2-2, după ce FCSB se distanțase la 2-0 după nici 20 de minute de joc. (AICI VIDEO cu golul marcat de Tudor Băluță)

Cum s-au prezentat cele două echipe la acest meci:

Farul Constanța: Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – T. Băluță, Nedelcu, Grameni – Ad. Mazilu, L. Munteanu, Mateus Barbosa
Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Boli, Doukoure, Casap, N. Popescu, V. Morar, Sali, I. Cojocaru
Antrenor: Gică Hagi

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Miculescu, I. Cristea, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslavescu, Cordea
Antrenor: Elias Charalambous

 

Publicat: 21 05. 2023, 22:31
Actualizat: 21 05. 2023, 22:44