Returul dintre Inter Escaldes și CFR Cluj, care va avea loc joi, de la ora 18:00, nu va fi transmis la TV, iar partida va putea fi urmărită doar pe contul de YouTube al campioanei României.
Anunțul a fost făcut chiar de către ardeleni pe contul lor oficial de Facebook, iar motivul este unul incredibil. Deși televiziunile ar fi făcut eforturi pentru a putea achiziționa drepturile pentru transmisia acestui meci, condițiile stadionului din Andorra nu permit acest lucru.
Astfel, meciul decisiv dintre campioana Andorrei și cea a României va putea fi urmărit doar în mediul online. Partida va fi însă, cel mai probabil, o simplă formalitate pentru elevii lui Dan Petrescu, care vin după o victorie cu 3-0 în meciul tur.
În cazul în care ardelenii vor reuși să treacă peste acest „hop”, următorul adversar în competițiile europene va fi Shakhter Soligorsk, din Belarus. Turul 3 preliminar al Conference League se va disputa pe 4 august (tur), iar manșa retur pe 11 august.
„Meciul retur cu Inter Club d’Escaldes se vede doar pe pagina noastră de YouTube! Deși reprezentanții televiziunilor din România au făcut eforturi pentru ca meciul să se vadă în țară, condițiile stadionului din Andorra nu permit realizarea producției TV, așadar veți putea urmări returul doar pe pagina noastră de YouTube”, se arată pe contul de Facebook al celor de la CFR Cluj.
Deși meciul, pe hârtie, pare unul facil pentru campioana României, elevii lui Dan Petrescu merg cu moralul la pământ în Andorra. Duminică seară, ardelenii au fost învinși fără drept de apel pe stadionul Ion Oblemenco de FC U Craiova, scor 3-1 pentru băieții lui Marius Croitoru. Ciprian Deac a marcat unicul gol al oaspeților, în timp ce pentru gazde Van Durmen a reușit o „dublă”, iar Andrea Compagno a înscris și el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER