Internaționalul, pus pe lista de transferuri de Universitatea Craiova! Costel Gâlcă nu îl mai vrea la echipă. EXCLUSIV
Internaţionalul finlandez Pyry Soiri este aproape de despărţirea de Universitatea Craiova, el nefiind în graţiile antrenorului Costel Gâlcă, cum nu a fost nici în cele ale predecesorului acestuia, bulgarul Ivaylo Petev.
Gâlcă nu l-a folosit în meciurile amicale din Austria şi nici în campionat, cu excepţia barajului cu U Cluj, când a fost nevoit să apeleze la el din pricina accidentărilor lui Vlădoiu şi Căpăţână.
Pyry Soiri a acuzat unele probleme medicale în cadrul stagiului din Austria, dar nici când a fost apt nu s-a contat pe el, iar, în cele două meciuri de verificare, Costel Gâlcă i-a folosit ca fundaşi dreapta pe Ştefan Vlădoiu, Mihai Căpăţână şi Florin Gaşpar.
Pyry Soiri, aproape de despărţirea de Universitatea Craiova
Soiri este tentat de o revenire în ţara natală, atât pentru că nu a reuşit să se impună la echipa din Bănie, dar şi pentru a fi alături de iubita sa, celebrul model Sara Sieppi, care se simte singură în locuinţa sa din Tornio.
Dacă nu va reuşi rezilierea contractului lui Soiri, patronul Mihai Rotaru va încerca să procedeze precum în cazul lui Jalen Blesa şi să-l împrumute pe Pyry Soiri pentru un an unei alte echipe. Venit în iarnă la Craiova, ca jucător liber de contract, Pyry Soiri mai are încă doi ani de contract cu Universitatea, pentru care a bifat numai șase prezenţe în stagiunea precedentă.
Între timp, oltenii sunt în căutarea unui fundaş dreapta, ţinând cont că Ştefan Vlădoiu a fost mai mult accidentat în ultimii ani şi a avut evoluţii oscilante, Mihai Căpăţână este de fapt mijlocaş, iar Florin Gaşpar, deşi este într-o creştere evidentă, demonstrată atât la meciurile „satelitului”, cât şi în amicale la echipa mare, este considerat încă necopt, la cei 16 ani pe care-i are.
Universitatea Craiova își propune, ca și în ultimele sezoane, să se lupte pentru titlu în Superliga.