Interviu eveniment, Neluțu Sabău 300. „Dacă ar fi să nu mai fac această meserie, de asta n-aș mai face-o”. Despre emoții, satisfacții și dezamăgiri, cu antrenorului liderului. SPECIAL

Neluțu Sabău tocmai a ajuns la 300 de partide ca antrenor, în prima ligă din România. Se află într-un moment ideal pentru orice antrenor. Își antrenează echipa de suflet, cu care este pe locul 1 în Superliga.

Gloria Bistrița, ASA Târgu Mureș, Rapid sau Poli Timișoara sunt alte echipe pe care le-a antrenat în prima ligă.

Am vorbit cu Neluțu Sabău despre cele 300 de partide, iar antrenorul devine profund când vorbește despre cariera de antrenor. Reușește să-și expună mai toate genurile de trăiri pe care le experimentează în această meserie.

Interviu eveniment cu Neluțu Sabău

Nu este doar un simplu dialog, fără mare substanță. Sabău povestește cât de complexă este meseria de antrenor. Sau cât de complex o trăiește el.

Vorbește despre răbdare, empatie, calitate umană sau exemplifică situații care cer abilități de lider, din care ar avea de învățat orice manager sau coordonator din orice corporație.

„Urăsc să fiu vorbit pe la spate” spune Sabău, care explică și care este momentul în care îi este greu să privească jucătorii în ochi.

Tehnicianul argumentează și de ce i-ar fi plăcut să aibă un antrenor ca el.

„Să găsești soluții și nu să identifici probleme”

Cum vă simțiți să aveți 300 de meciuri în prima ligă?
Orice antrenor are o oarecare satisfacție. Nu sunt puține și înseamnă ceva. Sigur, au fost 9 ani de absență, dar luăm ce vine. Este o performanță și o cifră frumoasă. Poți să ai o satisfacție că ai reușit să ajungi la acest număr. Nu mulți antrenori reușesc.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat pe parcurs, în această meserie?
Răbdarea și empatia. Să te adaptezi la ce ai. Să vezi realitatea si să te adaptezi la ea. Să găsești soluții și nu să identifici probleme. Să ai mai mult tact și echilibru. Empatia cu jucătorul este foarte importantă. Să stai foarte mult cu jucătorul și să comunici cu el. Să vezi partea umană mai mult decât pe cea sportivă, pentru ca el să devină mai bun, nu mai rău.

Meseria asta se invata sau ai nevoie de calități native?
Ai nevoie de ceva, pentru că este destul de complicată, de imprevizibilă. Te lovești de situații diverse și îți trebuie foarte mult echilibru. Sigur că sunt lucruri pe care le și înveți pe parcurs. Capeți experiență, înveți ce stil ți se potrivește ție. Ca să poți să-i convingi pe ceilalți de ceea ce crezi tu, trebuie să stăpânești foarte bine ceea ce spui. Să le câștigi încrederea și să-i faci să se simtă bine. Când jucătorul devine mai bun are încredere în tine. Dar trebuie să vadă că este înțeles și ajutat și că tu vrei să devină mai bun și ca om, nu doar ca jucător. De când am revenit în antrenorat am învățat că lucrul acesta este foarte important

„Nistor, cel mai talentat pe care l-am antrenat”

Care a fost cel mai problematic jucător antrenat?
Au fost, cu siguranță, dar n-aș vrea să dau nume pentru că este o situație destul de sensibilă. Au fost jucători cu probleme de comportament, care nu s-au integrat. Au creat probleme, dar nu pentru mine, personal. Pentru grup. Eu am lăsat mereu orgoliile mele personale. Mă interesează ce e bine pentru echipă. Eu treceam peste. Chiar dacă unii au avut reacții, niciodată nu m-am gândit să mă răzbun sau să-i fac rău. Și când era unul problematic am încercat mereu să îl fac să ajungă la concluzia că el a greșit și să înțeleagă că își face rău. Am încercat să epuizez orice efort în a-l face să-și dea seama că el a greșit. Sau dacă am greșit eu tot timpul mi-am cerut scuze, chiar și în fața grupului. Am vrut să fie și ca o lecție, ca să avem tăria să recunoaștem când greșim.

Care a fost cel mai talentat jucător pe care l-ați antrenat?
Au fost mai mulți… Dacă ar fi să spun un „număr 10” pe care eu l-am antrenat este Nistor. Un jucător cu personalitate, cu execuții. Și foarte aproape este Sânmărtean, dar pe el l-am antrenat destul de puțin și venise după o perioadă în care nu jucase. Mă refer la acel jucător „număr 10”, de talent, cu anumite calități. Pentru că jucători valoroși au fost și alții, cum a fost Tătărușanu, care a făcut o carieră extraordinară.

Tătărușanu, cel mai bun jucător pe care l-ați descoperit?
Da. Tătărușanu este cel mai important, mai ales că venea de la Liga 3.

„Prefer un jucător talentant și capricios decât unul cuminte, dar fără talent./ Prefer să joc bine și să pierd decât să mă chinui, să fiu dominat, umilit ca echipă”

Când ați fost cel mai fericit ca antrenor?
Nici nu știu. Acestea sunt momente. Atât de rapid se întâmplă încât nu ai timp să te bucuri. Poate primul an la „U” Cluj, când m-am întors în antrenorat după o perioadă lungă și mi-am asumat să salvez „U” Cluj de la retrogradare. Au fost momente foarte grele pentru mine, când am preluat echipa în iarnă. Pentru ca nu cumva să fiu eu cel care retrogradez echipa. A fost cel mai greu moment, dar și o satisfacție enormă, când ne-am salvat. Așa, momente momente bune au mai fost. Când am învins Atletico Madrid, cu Bistrița sau cu Poli Timișoara când am eliminat Șahtior. Momente frumoase, care te definesc și simți o satisfacție ca antrenor. Muncești, muncești, dar să ai și o satisfacție. Cred însă că te poți bucura doar la sfârșit de sezon, când îți îndeplinești obiectivul. Nu există bucurii în timpul campionatului, pentru că te gândești la următorul meci și nu ai când să îți iei o stare de liniște. Nu există.

Un meci jucat bine, dar pierdut sau un meci prost, dar câștigat?
Aș prefera să joc bine. Să văd echipa că se exprimă bine, ca și cu Dinamo. Le-am spus și jucătorilor că aș fi fost mulțumit și dacă pierdeam. Decât să mă chinui, să fiu dominat, umilit ca echipă și din jumătate de șut să dau gol, prefer mai bine să văd echipa că se exprimă bine. Sigur că nu-ți dorești să pierzi, dar este o satisfacție mai mare când echipa se exprimă bine și are curaj să joace. Asta îmi dă energie.

Există un om căruia i-ați mulțumi pentru că ați ajuns antrenor?
Sunt mulți. Toți care au avut un rol în cariera mea. M-au ajutat să văd fotbalul cu o anumită logică, gândit. Toți cei care m-au antrenat. Sigur că tu vii cu personalitatea ta, cu ideile tale, dar toți își lasă amprenta asupra ta.

„Urăsc să fiu vorbit pe la spate”

Cate ore pe zi sunteți antrenor?
Sigur, la 7 fără un sfert sunt la stadion.. Dar după ora 3 încerc să mă descarc, ca să pot fi relaxat cu jucătorii. Să văd anumite lucruri de care au nevoie. Când te umpli de emoție, poți să transmisii tensiune. Și încerc să am și alte activități, ca să mă pot descărca.

Preferați un jucător ascultător, dar fără talent sau un talentat capricios?
Talentant și capricios. Sigur, nu să distrugă echipa. Nu vreau să se înțeleagă greșit. Dar îmi place un jucător care are valoare și eu să lucrez doar la valoarea umană decât unul cuminte, dar fără talent, cu care e greu să faci performanță.

Ce lucru nu va place la aceasta meserie?
Nu-mi place că nu ești analizat decât după rezultate. Nu după muncă. Foarte, foarte rapid se trece de la o extremă la alta.

Peste ce nu puteți trece cu vederea?
Peste duplicitari. Jucători care nu sunt responsabili. E foarte greu când vezi un jucător care nu are caracter, căruia nu-i pasă decât de el.  Într-un grup este dăunător. Ai nevoie de jucători care se identifică cu grupul, cu echipa. Care știu că au drepturi și obligații și pun pasiune. Jucători care sunt responsabili și care dau și înapoi, nu doar primesc. Iar în momentele grele să nu cedeze și să nu încerce să găsească vinovați. Nu-mi plac astfel de oameni. Adică lipsa de caracter. Urăsc să fiu vorbit pe la spate. Nu are bărbăție, nu are curaj un astfel de om.

„Dacă ar fi să nu mai fac această meserie, de asta n-aș mai face-o…”

Satisfacția maximă este când iese în meci o faza lucrată la antrenamente?
Nu. Realizările lor personale. Când sunt fericiți jucătorii. Asta mă bucură. Înseamnă că l-am ajutat să fie bun. Noi avem și acea scandare „suntem mândri de voi”. Pentru mine este cea mai mare satisfacție.

Există o meserie mai frumoasă decât cea de antrenor?
Probabil că există. Cu siguranță, meseria de tată și meseria de soț (râde).

Ați avut emoții când le-ați vorbit jucătorilor prima dată din postura de antrenor?
Da. Când am venit prima dată la „U” Cluj sigur că am avut emoții. Chiar dacă impui respect prin cariera de jucător pe care ai avut-o… Dar te prezinți într-o ipostază nouă și ești foarte atent, preocupat. Cum e înțeles mesajul tău? Sunt acele momente în care nu găsești mereu cuvintele care să ajungă la inima lor. Te acceptă sau nu? Vei putea fi antrenor sau nu? Este meseria potrivită pentru mine?

Ce este cel mai greu în această carieră?
Cel mai greu este să mă uit în ochii jucătorilor care nu joacă. Știu că sunt unii triști, supărați… Dacă ar fi să nu mai fac această meserie, de asta n-aș mai face-o… Oricât le-ai explica, ei cred că ai ceva cu ei. Când îi văd nefericiți, mi-e greu să mă uit în ochii lor. Nu e ușor pentru mine. Este foarte greu. Au și ei copii și știu că nu joacă… Ai vrea, dar nu poți să-i mulțumești pe toți. Vine meciul și nu joacă sau nu e în lot. Ce îi spui? Este foarte greu.

V-ar fi plăcut să aveți un antrenor ca dumneavoastră?
Da. Pentru că empatizez, îi ascult, îmi fac timp pentru ei. Încercăm să găsim soluții împreună, sunt disponibil, nu sunt răzbunător. Și când mi-au greșit i-am chemat să clarificăm lucrurile. Dacă are unul ieșiri nervoase, nu iau decizii imediat, am răbdare. Și așa știu că un om își va da seama că i-am vrut tot bine, mai devreme sau mai târziu