Ioan Ovidiu Sabău a hotărât să nu rămână în funcția de antrenor principal al lui U Cluj, dar spune că vrea să colaboreze în continuare cu clubul „studenților”.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă din 25 mai, Ioan Ovidiu Sabău nu își dorește să rămână pe banca tehnică a lui U Cluj. Antrenorul în vârstă de 55 de ani a îndeplinit obiectivul „șepcilor roșii”, salvarea de la retrogradare – fără măcar să treacă prin emoțiile barajului – dar este nemulțumit de situația de la club.
„Moțul” ar fi fost dispus să rămână în funcția de antrenor principal al lui Chipciu&Co, dar și-a dorit o atmosferă de lucru stabilă și a solicitat schimbări importante în lotul de jucători, pentru a putea ținti mai sus în următorul sezon.
„Din ce am înțeles, va pleca pentru că nu e convins de proiect pe mai departe. A venit pentru fanii lui U, dar acum ar vrea să se dea la o parte dacă nu va fi asigurat un lot mai bun de fotbaliști, cu un obiectiv mai important. E vorba despre ce fotbaliști vor fi păstrați și de ce jucători vor veni, pe ce salarii. Vrea performanță și dacă simte că nu va putea face asta, va pleca”, au spus sursele ProSport.
Cum Ioan Ovidiu Sabău a văzut că nu ajunge la un numitor comun cu oficialii lui U Cluj, și-a anunțat plecarea de la prima echipă, dar a spus că sunt șanse ca el să continue în cadrul clubului.
U Cluj rămâne fără Ioan Ovidiu Sabău la prima echipă, însă antrenorul în vârstă de 55 de ani discută cu conducătorii „șepcilor roșii” posibilitatea de a continua să activeze în cadrul grupării ardelene.
Anunțul tehnicianului a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.
„Consider că e cel mai bine pentru mine și pentru sănătatea mea să întrerup colaborarea cu U Cluj. Nu renunț la cariera de antrenor.
Luăm în calcul să rămân în cadrul clubului să mă ocup de Liga 3, acolo unde voi încerca să ajut tinerii pentru prima echipa. Sunt doar la nivel de discuții. Nu la nivel de decizii”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, în cadrul conferinței de presă care a avut loc marți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER