Ioan Ovidiu Sabău, discurs neașteptat după ce U Cluj a spulberat-o pe Hermannstadt: „Lumea își dorește altceva!”
Universitatea Cluj, echipa lui Neluțu Sabău, a zdrobit-o pe Hermannstadt, scor 3-1, în a doua etapă din Superliga.
După meci, antrenorul „șepcilor roșii” a venit cu un discurs surprinzător.
Ioan Ovidiu Sabău, discurs neașteptat după ce U Cluj a spulberat-o pe Hermannstadt: „Lumea își dorește altceva!”
Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul Universității Cluj, și-a felicitat jucătorii pentru prestația din meciul cu Hermannstadt. Antrenorul „șepcilor roșii” e conștient că așteptările fanilor cresc de la un sezon la altul, așa că a fost nevoit să ridice ștacheta.
„Moțul” a stabilit un obiectiv îndrăzneț pentru acest sezon și a anunțat că vrea să o ducă pe „U” în play-off-ul Superligii.
„Sunt foarte mulțumit și vreau să-i felicit, pentru că a fost un joc greu, am avut mari emoții. A fost și primul meci în fața fanilor noștri. Cei care au venit de pe bancă au intrat și cu atitudine. A fost o victorie muncită, meritată.
Mi-a plăcut că ne-am organizat bine, am jucat la rezultat și cred că a fost o victorie muncită și meritată.
Blănuță e un jucător bun, de perspectivă, se vede că are calitate. E un început care te ajută ca atacant, dar cred că are potențial și poate mult mai mult. Cred că-i lipsește ritmul și pregătirea.
Avem un lot care are calitate, valoare. Avem un cuvânt greu de spus în acest campionat, dar trebuie să rămânem umili, modești. Un astfel de joc aduce lumea la stadion, jucătorii au câștigat respectul publicului.
Lotul arată mult mai bine decât anul trecut, e mai valoros, sunt jucători care au experiență și mai au de oferit multe în Liga 1. Sunt alte pretenții, așteptările sunt mari. Avem obiectiv calificarea în play-off, vrem să ridicăm nivelul. Este clar că lumea își dorește altceva.
Poate să mai luăm un fundaș central pentru că a plecat Thalisson, iar lotul va fi ce trebuie”, a declarat Neluțu Sabău.
E un început destul de bun, am acumulat patru puncte. Suntem pe drumul cel bun și cred că vom arăta din ce în ce mai bine. Cred că meciul putea fi încheiat și mai devreme, dar am ratat foarte mult. Mă bucur pentru acest public minunat, nu mă așteptam să vină atât de mulți”, a spus Dan Nistor.