Ion Crăciunescu a dat verdictul la faza controversată din CFR Cluj – FCSB: „E penalty!”. Ironie la adresa unui alt fost arbitru important: „Penalty soft nu mai prinsesem”

Ion Crăciunescu a dat verdictul la faza controversată din CFR Cluj - FCSB: „E penalty!”. Ironie la adresa unui alt fost arbitru important: „Penalty soft nu mai prinsesem”. Sursă foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 5 poze

Ion Crăciunescu a apreciat că arbitrul Radu Petrescu a greșit atunci când nu a dictat penalty pentru CFR Cluj în minutul 51 al meciului cu FCSB, în urma duelului dintre Joonas Tamm și Daniel Bîrligea.

Ion Crăciunescu a dat verdictul la faza controversată din CFR Cluj – FCSB: „E penalty!”

Fostul mare arbitru internațional a spus că, în opinia sa, este destul de clar că fundașul central al echipei roș-albastre îi prinde în gazon piciorul atacantului campioanei României. Așadar, a concluzionat că trebuia să se acorde lovitură de la 11 metri pentru CFR în urma acelei faze.

„Cu piciorul stâng îl prinde de piciorul drept. E penalty! Să urmăriți exact. Este penalty. Când am auzit de penalty soft, de fault soft, m-am crucit. Am prins de toate, dar penalty soft nu mai prinsesem.

Asta e atingere ușoară? Ăsta e contact ușor? Omul s-a dus la margine, direct. N-a mai putut continua în picioare. A mai jucat puțin, după îngrijiri medicale. L-a bătut soarele în cap, de ce a ieșit?

Mă surprinde că Radu Petrescu este în interiorul suprafeței de pedeapsă. Fac eforturi să nu vadă…”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.

Fostul mare arbitru l-a ironizat pe Marius Avram

Când a folosit termenul de „penalty soft”, Ion Crăciunescu a făcut trimitere la analiza realizată anterior de Marius Avram acestei faze.

Nu m-aș exprima că este călcat. Nu este vorba despre o călcare, este șters pe gheată de către adversar, care vine în alunecare. Putem vedea că o gheata a fundașului îl șterge pe vârf pe jucătorul de la CFR.

 

Întrebarea pe care trebuie să și-o pună un arbitru este dacă o astfel de intrare este o piedică a adversarului, o călcare a adversarului sau un contact de gheată în gheată. Ar fi fost un soft penalty. Eu, personal, încadrez această fază ca soft penalty și nu cred că această fază îi poate provoca jucătorului de la CFR căderea.

 

Nu este nici piedică, nici „ștampilă” pe gheată. În Legile Jocului, nu scrie că un jucător e sancționat pentru că atinge un adversar”, a spus Marius Avram, de asemenea la Digi Sport.

Un alt fost arbitru internațional român, Cristi Balaj, care are însă în prezent și calitatea de președinte la CFR Cluj, a vorbit la ProSport Live despre această fază și a ținut să evidențieze două aspecte, că Daniel Bîrligea nu simulează de obicei și că, ulterior acelei faze, atacantul CFR-ului nu a mai putut continua partida.

Publicat: 11 04. 2023, 20:57