Iosif Rotariu a semnat cu Farul Constanța! Cum va colabora cu echipa lui Gică Hagi
Iosif Rotariu a semnat cu Farul Constanța și va colabora cu Gică Hagi.
Fostul mare internațional a fost ultima oară antrenor la Gloria Bistrița, iar acum a semnat un angajament cu echipa lui Gică Hagi, Farul Constanța. Iosif Rotariu se va ocupa de partea de scouting pentru „marinari”, în partea de vest a țării, însă va avea atribuții și la nivelul tehnic al echipei.
Iosif Rotariu a fost cooptat de Gică Hagi la Farul Constanța
După ce au fost colegi timp de 3 ani și jumătate la Steaua și 10 ani la echipa națională a României, Iosif Rotariu și Gică Hagi se reîntâlnesc, dar de data aceasta la Farul Constanța. Rotariu va fi scouter pentru Farul, iar înțelegerea dintre cele două părți prevede ca fostul mijlocaș să se întoarcă la Constanța pentru a se ocupa de partea tehnică a antrenamentelor ale tinerilor din cadrul academiei.
Iosif Rotariu a fost scouterul lui Farul Constanța pentru partea de vest a României, însă Hagi i-a propus un job full time, astfel încât să ajute și mai mult echipa cu experiența lui.
„Am discutat cu Gică și am convenit să extind munca mea de scouter pentru tot ce înseamnă zona de Vest, nu doar Timișoara, inclusiv Zalău, Baia Mare etc.
O să merg să văd cât de multe meciuri pot la nivel de juniori, dar și cele de la Liga a 3-a și Liga a 2-a. În al treilea eșalon joacă mulți tineri de valoare, care pot bifa regula under în anii următori”, a declarat Rotariu, potrivit GOLAZO.ro.
Gică Hagi și Iosif Rotariu, unul dintre cele mai bune cupluri de mijlocași pe care România i-a avut
Parteneriatul dintre cei doi mijlocași a fost unul de excepție, deoarece au reușit performanțe remarcabile atât în tricoul Stelei, cât și la echipa națională a României, jucând împreună și la Cupa Mondială din 1990. Rotariu și Hagi au fost colegi timp de un deceniu la Steaua, reușind să câștige trei titluri la rând, în 1987, 1988 și 1989, să joace finala Cupei Campionilor în 1989, pierdută cu AC Milan, scor 0-4, dar și o semifinală de Cupa Campionilor, în 1988, pierdută cu 0-2 la general în fața Benficăi.
Gică Hagi și Iosif Rotariu au jucat la echipa națională a României din 1987 până în 1997, atunci când Rotariu a jucat pentru ultima oară pentru „tricolori”. Hagi și Rotariu au fost pentru ultima oară pe teren într-un duel din preliminariile Campionatului Mondial din 1998, România – Irlanda 1-0.