„Îşi bate joc de banii lui Şucu!”. E haos la Rapid Bucureşti şi fostul om de încredere al lui George Copos a numit vinovatul
Rapid are un start rușinos de sezon, iar rezultatele slabe continuă și după numirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică, iar unul dintre foștii președinți ai clubului sub domnia lui George Copos a identificat vinovatul pentru haosul din Giulești.
Grigore Sichitiu, fost șef la Rapid pe vremea lui George Copos, susține că principalul vinovat pentru rezultatele slabe din această stagiune este șeful scouterilor, cel care „habar nu are” și astfel își „bate joc de banii lui Dan Șucu”.
Grigore Sichitiu a găsit vinovatul pentru haosul generalizat de la Rapid Bucureşti
Șeful scouterilor de la Rapid este arătat cu degetul de Grigore Sichtiu, fostul președinte din Giulești. Primul este văzut direct răspunzător pentru rezultatele extrem de slabe din acest început de sezon, „Habar nu are”, ”își bate joc de banii lui Dan Șucu” și „n-a construit în viața lui nicio echipă” au fost câteva dintre acuzele lui Grigore Sichitiu la adresa celui care a făcut transferurile în Giulești.
Omul arătat cu degetul de fostul oficial din Grant este Daniel Sandu, fostul șef al departamentului de scouting, promovat în această vară ca director sportiv. Chiar și din noua funcție, tot el coordonează „scouting-ul”, iar toate mutările din această vară au fost girate de acesta.
„Eu am reconstruit de două ori Rapidul, deci nu vorbesc din auzite! În primul rând, este greşeala celor care au adus aceşti jucători! Au adus 5-6 jucători de acelaşi profil.
Când reconstruieşti o echipă, trebuie să ştii modul în care îţi funcţionează grupul! Dacă şeful scouting-ului de la Rapid a adus jucătorii ăştia, atunci habar n-are, n-a construit în viaţa lui nicio echipă. Îşi bate joc de banii lui Şucu.
Nu se poate să insişti cu jucători de acelaşi profil, aici mă refer la cei de la mijlocul terenului! Burmaz a dispărut din joc pentru că nu mai are mingi, nu mai e jucat. Nici pe Ronaldo dacă îl aduci n-are ce să facă!
Dacă au ajuns Petrila şi cu Pop să fie cei mai activi doar când o iau ei la fugă, pe acţiuni individuale, nu când îi eliberează şi îi pun în evidenţă mijlocaşii”, a declarat Sichitiu, pentru GSP.ro.
Așteptări mari de la Alex Dobre, ultimul transfer din Giulești
Atacantul lateral Alex Dobrea fost adus liber de contract de la Famalicao și a semnat un contract pe doi ani cu formația giuleșteană, valabil până în 2026. La scurt timp după ce și-a pus iscălitura pe contract, acesta a dezvăluit ce așteptări are de la antrenorul Marius Șumudică. Dobre, cel care poate evolua în ambele flancuri ale ofensivei, speră să revină cu această ocazie în atenția selecționerului Mircea Lucescu.
„Vă mulțumesc, pentru că m-ați primit în casa voastră! Aștept cu nerăbdare să încep. Îl văd ca pe un transfer important în cariera mea. Sunt entuziasmat că nu am evoluat niciodată în Liga 1 (n.r. SuperLiga). Nu o să dezamăgesc Rapidul și o să dau tot ce am mai bun.
La noi cred că este un nivel bun, te poți afirma ca jucător și poți demonstra cine ești cu adevărat și să poți face următorul pas în carieră.
Eu cred și sunt sigur că Marius Șumudică este un antrenor foarte bun. Care mă va pune din nou pe picioare. O să îl ascult pe dânsul și pe tot staff-ul, să fiu în echipă în cel mai scurt timp posibil.
(n.r. cum vezi concurența ofensivă?) E cea mai importantă. Te face să-ți câștigi locul de titular. Dacă meriți joci, dacă nu, nu! Este un moment greu la Rapid, dar e o chestiune de timp”, a spus Dobre la Rapid TV.