Transferul lui Louis Munteanu în Superliga este aproape de a fi realizat, iar atacantul Fiorentinei are 10 oferte.
„Vârful” a fost dorit în iarnă de FCSB și Rapid București, însă negocierile pentru mutarea sa au picat.
Louis Munteanu, întors la Fiorentina după ce împrumutul la Farul Constanța a expirat, este pe picior de plecare. Nelu Varga a făcut anunțul interesului pentru transferul atacantului, iar presa din Italia nu a ezitat să scrie despre asta.
Internaționalul român de tineret are cele mai multe oferte din tot lotul viola. Mai precis, Louis Munteanu este curtat de 10 formații, dintre care trei din Superliga.
Presa italiană consideră că formația de pe ,,Artemio Franchi” ar putea încasa câteva milioane de euro, de pe urma mutării fotbalistului român.
„Fumul alb care îl va aduce pe Louis Munteanu la CFR Cluj este așteptat în curând. Clubul din România a ajuns la o înțelegere cu Fiorentina și chiar patronul Nelu Varga a vorbit despre acest subiect.
Louis Munteanu are cel mai mare număr de oferte, iar Fiorentina poate alege dintre vreo zece. Trei vin din România, țara jucătorului în care este apreciat și unde a jucat împrumutat în ultimele sezoane.
Altele vin din Turcia, Belgia și chiar și în Italia. Fiorentina ar putea primi câteva milioane din vânzarea sa. Cu excepția cazului în care clubul decide să îl reînnoiască de teamă că va «exploda» definitiv”, au notat jurnaliștii de la Firenzeviola.it.
Săptămâna trecută, patronul celor de la CFR Cluj, Nelu Varga, a subliniat interesul crescut pentru transferul lui Louis Munteanu. Finanțatorul ar dori să reușească mutarea până la ora de start a partidei din etapa a doua a sezonului regular al Superligii, împotriva celor de la Rapid București.
„Marți credeam că procentul de realizare al transferului lui Louis Munteanu era de 60%. Azi, eu spun că a urcat la 70%. Mi-aș dori să definitivăm cât mai repede, iar el să fie pe teren la meciul cu Rapid. Îi las pe alții să vorbească, chiar dacă o fac aiurea, eu știu ce vreau.
Nu poate nimeni garanta că se face, dar eu sunt optimist. Sunt sigur că un fotbalist ca Louis și-ar dori să lucreze la vârsta asta cu un antrenor de valoarea lui Dan Petrescu și să-l aibă patron pe Neluțu Varga”, a spus Nelu Varga, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER