După ce Universitatea Craiova a adunat numai 2 puncte din ultimele 5 meciuri de campionat, în care a încasat nu mai puţin de 11 goluri, antrenorul Ivaylo Petev spune că nu mai este cazul să se vorbească în Bănie despre titlu sau cupele europene. Bulgarul este convins că problema echipei sale este una mentală şi consideră că aceasta ar putea fi rezolvată cu un rezultat pozitiv.
Antrenorul bulgar al Universităţii Craiova speră ca Mihai Rotaru să mai transfere un atacant şi spune că noii jucători ai echipei mai au nevoie de timp pentru a se adapta, dar şi pentru a se pune la punct cu condiţia fizică.
„Întâlnim o echipă bună, care are un progres în ultimele meciuri. Noi trebuie să luptăm şi să luăm cu orice preţ cele 3 puncte. Indiferent de sistemul de joc, de cine intră pe teren, trebuie să luăm meciul foarte serios şi să câştigăm. Nu avem mari observaţii, ne antrenăm normal, dar ce arătăm la meciuri nu e suficient. Trebuie să ne străduim să luăm cele 3 puncte.
La noi problema e mentală, după rezultatele din ultima vreme. Sunt sigur că după o victorie vom arăta mai bine. E normal ca lumea să ne critice, ţinând cont că nu am câştigat de atâtea meciuri, dart totul depinde de noi pentru a îndrepta lucrurile. Ştim unde am greşit. E normal să fie critici şi la adresa mea, le accept, dar avem un nou meci în care trebuie să căutăm revanşa.
Nu avem probleme mari de lot, doar Bancu este suspendat, va cântări acest lucru, dar este şansa altcuiva să joace. Nu pot să vă spun dacă va juca acum Screciu. Perioada asta e foarte grea, jucătorii care au venit nu s-au antrenat cu echipa destul, atunci când va fi pregătit Kozulj va juca. O să ne străduim să mai transferăm un atacant, vom face tot ce depinde de noi pentru a reuşi asta. Nu ne mai gândim la titlu şi la cupele europene, avem în gând numai meciul următor. Nu stăm bine mental după aceste două eşecuri, dar şi ele fac parte din fotbal. Toţi suntem supăraţi, e normal”, a declarat Ivaylo Petev.
Fundaşul Gjoko Zajkov a explicat că el şi colegii săi se confruntă cu un deficit de moral din pricina rezultatelor slabe, dar spune că toate criticile la adresa echipei constituie motivaţia supremă pentru a reveni pe o rută câştigătoare.
„Trecem printr-o perioadă grea, dar aşa este în fotbal, muncim şi trebuie să uităm ce a fost şi să abordăm meciurile următoare cu maximum de energie şi încredere, să trecem peste această perioadă nefastă. Noii colegi au nevoie de un timp pentru adaptare, dar ne înţelegem bine la antrenamente şi va fi bine. Nu este mai mare motivaţie decât atunci când eşti criticat şi vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga. Toţi jucăm pentru trofee, dar la acest moment trebuie să ne gândim la următorul meci, să luăm totul pas cu pas. Nu avem ce vorbi despre arbitraj, dar în unele meciuri au fost nişte decizii împotriva noastră. Sepsi este o echipă incomodă, ne aşteaptă un meci greu, dar trebuie să ne focusăm pe jocul nostru. Sunt multe echipe bune în campionat, dar cel mai important adversar al nostru suntem chiar noi. Nu cred că este o problemă mentală, ci este normal să-ţi pierzi încrederea când nu câştigi meciuri”, a declarat Zajkov.