Ivaylo Petev, discurs războinic înaintea derby-ului cu CFR Cluj: „Nu o să fugim de ceea ce va fi”. Ce interdicţii au jucătorii Universităţii Craiova de Ziua Naţională
În derby-ul etapei a 18-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”, meci arbitrat la centru de Adrian Cojocaru.
Este al treilea meci pentru bulgarul Ivaylo Petev pe banca tehnică a oltenilor, precedentele douăc, Dinamo şi Oţelul Galaţi, fiind câştigate.
Ivaylo Petev: „Nu ştiu dacă va fi un meci deschis, dar noi nu vom fugi de ceea ce va fi”
„Sperăm să avem o evoluţie bună şi să câştigăm, deşi avem în faţă o echipă bună, cu jucători cu experienţă, nu ne va fi uşor, trebuie să muncim şi să dăm totul pe teren, bineînţeles, cu suportul fanilor noştri. Vom vedea dacă va fi un meci deschis sau închis, nu ştiu acum, dar noi nu vom fugi de ceea ce va fi şi căutăm o exprimare mai bună decât în meciul anterior. Vlădoiu a avut o problemă pentru meciul trecut, acum s-a rezolvat. Am încredere în jucători şi sunt sigur că toţi care vor participa vor da maximum.
Când vrei să ai succes, mereu e presiune şi nu e uşor, dar dacă nu vrei să ajungi sub presiune, atunci nu e bine. Important este să fim liniştiţi şi concentraţi pe ceea ce ne dorim. Scopul nostru este să câştigăm mâine, pentru următoarele meciuri nu-mi fac calcule, joc partidă cu partidă. Ţelul este să arătăm mai bine de la un meci la altul. Rolul nostru este să muncim, fiecare victorie ne dă încredere, dar trebuie să stăm cu picioarele pe pământ. Nu vreau să comentez în ce sistem va juca CFR, mai important este cum reacţionăm noi. Nu a fost rea repriza a doua de la Galaţi, ţinând cont de condiţiile de joc, dar este în trecut, trebuie să luăm lucrurile pozitive şi să corectăm ce nu a mers” a declarat Ivaylo Petev.
Jucătorii Universităţii Craiova sunt în cantonament de Ziua Naţională şi nu se vor putea delecta cu bucatele tradiţionale, urmând meciul stabilit înainte de meciuri.
„Urez şi eu «La mulţi ani» României în această zi. Îmi place fasolea cu ciolan, dar nu-mi place vinul fiert. Jucătorii au meniul stabilit, nu se vor abate de la el nici de Ziua Naţională, după meci vor putea mânca şi ce vor” a spus Ivaylo Petev.