Jandarmeria reacționează după mesajul de amenințare al fanilor CSA împotriva celor de la FCSB! Ce au făcut jandarmii de la stadionul Steaua
Ultrașii Stelei au afișat un mesaj amenințător înaintea meciului pe care FCSB îl va disputa în Ghencea cu CFR Cluj. Totul a fost „supravegheat” de un om al legii, iar acum Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a emis un comunicat în care a explicat situația.
Jandarmeria reacționează după mesajul de amenințare al fanilor CSA împotriva celor de la FCSB! Ce au făcut jandarmii de la stadionul Steaua
Bannerul plasat lângă stadionul din Ghencea avea mesajul: „Continuăm lupta împotriva celor afiliați la turmă. Cine calcă duminică în Ghencea îşi asumă!”.
Cei de la Jandarmerie au anunțat că fanii respectivi, șase la număr, au fost identificați.
Meciul din etapa a patra a SuperLigii dintre FCSB și CFR Cluj are loc duminică, 6 august, de la ora 21:30. Echipa lui Gigi Becali revine în Ghencea după opt, ultima partidă a roș-albaștrilor pe acest teren fiind în martie 2015 contra celor de la FC Viitorul, scor 4-1.
„În data de 01.08.2023, în jurul orei 22:50, pe platoul central al stadionului din Ghencea au fost observați șase suporteri ai echipei de fotbal CSA Steaua București. Echipajul de jandarmi aflat în misiune de menținere a ordinii publice în zona respectivă a verificat persoanele și bannerul afișat, iar în acest context a fost stabilită identitatea celor în cauză și au fost efectuate fotografii operative.
Cu această ocazie, evidențiem faptul că Jandarmeria Capitalei monitorizează continuu evoluția situației operative de la nivelul Municipiului București, inclusiv comportamentul și reacțiile exprimate în spațiul public de suporterii echipelor de fotbal, fiind în permanentă legătură cu autoritățile competente pentru luarea tuturor măsurilor permise de cadrul legal în vigoare.
Subliniem faptul că instituția noastră este una solidă și vă asigurăm că avem capacitatea și experiența necesare pentru gestionarea evenimentelor sportive de amploare. Nu în ultimul rând, ne reafirmăm angajamentul față de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și față de furnizarea unui mediu sigur pe timpul evenimentelor cu public numeros”, a fost comunicatul Jandarmeriei București, potrivit GSP.
- De ce va fi o atmosferă incendiară în Ghencea la FCSB – CFR Cluj: „Da, mă așteptam să fie un interes enorm indiferent cu cine jucau, pentru că, ce s-a întâmplat de fapt?, majoritatea suporterilor neutri anul trecut țineau cu Hagi, a luat Hagi campionatul, toți s-au bucurat. A fost un vibe de apropiere și de bucurie. Acum, aceiași oameni, toți sunt cu FCSB că «de ce nu îi lasă să joace pe acest stadion» deci s-a creat așa un val de popularitate și de simpatie a unor oameni față de FCSB, pentru că nu îi lasă să joace pe stadionul ăsta”.