Jean Vlădoiu și Dănuț Lupu au tras concluzia înaintea derby-ului din Giulești: Rapid are prima șansă în meciul cu Dinamo, care va fi în timp real pe prosport.ro, de la ora 21:30.
Dănuț Lupu crede că lui Dinamo îi lipsește experiența, astfel că Rapid este favorită la un succes în fața propriilor fani.
„Eu cred că sunt două echipe total diferite în momentul de față. Rapid a reușit să aducă un investitor care ia jucători. Îmbucurător este că Dinamo a început bine, au puști cu potențial foarte bun, dar le mai trebuie patru-cinci jucători cu experiență. Trebuie să-l felicităm pe Burcă pentru ceea ce a reușit cu acești jucători tineri. Hai să vedem jucătorii timp de șase luni, iar apoi să ne dăm cu părerea (n.n. despre Dennis Politic). Eu cred că Rapid este favorită”, a spus Dănuț Lupu, la ProSport Live.
Fost jucător atât în Giulești, cât și în „Ștefan cel Mare”, Jean Vlădoiu este impresionat mai ales de transferul lui Albion Rrahmani, după ce kosovarul a reușit dubla la Craiova, în victoria cu FC U, scor 5-3.
„Sper ca meciul să se ridice la nivelul fanilor! Dinamo nu prea mi-a plăcut în Cupă, atitudinea, dar în campionat va fi cu totul altceva, cel puțin așa sper. Banca de rezerve este foarte fragilă, dar au reușit foarte multe meciuri bune, dar determinare n-am văzut în Cupă. Rapid arată mult mai bine, din toate punctele de vedere. Eu cred că Rrahmani a arătat ce valoare are, este o certitudine.
Este unul dintre transferurile reușite ale fotbalului românesc. Rapid a făcut un transfer extraordinar! Mă bucur pentru asta, mă mândresc că am jucat la Rapid. Dinamo mai are multe de pus la punct, dar suporterii sunt senzaționali”, a spus Jean Vlădoiu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER