Jefte Betancor spune adevărul despre plecarea sa de la CFR Cluj: „Eram nefericit!”. De ce a părăsit stadionul la pauza meciului cu Farul și decizia luată după ce a devenit liber de contract | INTERVIU
CFR Cluj a anunțat ieri despărțirea pe cale amiabilă de Jefte Betancor, fotbalist pe care plătise aproximativ 300.000 de euro atunci când l-a cumpărat de la Farul. Asta după ce Andrea Mandorlini anunțase într-o conferință de presă că Jefte nu va mai face parte din lotul primei echipe, decizia fiind una disciplinară.
Jefte a luat decizia de a pleca în Spania imediat după ce și-a încheiat conturile cu CFR Cluj.
Jefte Betancor vorbește despre viitorul său și despre criza de rezultate de la CFR Cluj din ultimele partide: „Am făcut o mare greșeală”
ProSport a aflat că Jefte a plecat acasă la pauza partidei cu Farul, după ce Mandorlini luase decizia de a-l schimba după primele 45 de minute. Atacantul spaniol a vorbit, în premieră, despre motivele încetării contractului și despre decizia sa de a părăsi stadionul la pauza unei partide.
Jefte, de ce ai reziliat contractul cu CFR?
Eu am decis să încheiem contractul. Am vrut să mă lase să plec, pentru că eram nefericit. E bine pentru ambele părți. Eu nu jucam foarte mult și nu eram fericit. După meciul cu Farul am vorbit și am spus că e imposibil să mai rămân așa, pentru că eram schimbat de fiecare dată. De la meciul cu Adana, când am și marcat, eu jucasem doar două meciuri ca titular și am fost schimbat de fiecare dată. Am văzut că a spus (n.r. Mandorlini) că am jucat în fiecare meci. Este adevărat dar, jucam câte 20 de minute. Respect deciziile antrenorului, dar am vorbit cu clubul că e mai bine să terminăm contractul pentru că nu jucam cât îmi doream.
Ce s-a întâmplat la pauza meciului cu Farul? Ai plecat de la stadion.
Da. În primul rând a fost o greșeală și am fost primul care a recunoscut, când am vorbit cu antrenorul și cu președintele. Le-am spus că e greșeala mea, dar am fost foarte supărat. Am făcut o mare greșeală.
Mandorlini ce ți-a spus?
Mi-a spus că nu înțelege și că nu pot face asta echipei. Am spus că știu, dar sunt om fac și fac greșeli în viață.
Ai vorbit cu cineva înainte să pleci de la stadion sau ai decis de unul singur?
Nu. Am fost supărat. Greșeala mea este că am plecat, dar aveam multă tensiune acumulată.
Discuția cu Mandorlini: „Mi-a spus că își dorea mai multă forță în atac”
Lui Mandorlini i-ai spus că erai nemulțumit că te schimba?
I-am spus după meciul cu Farul. Mi-am cerut scuze că am plecat, dar i-am spus că nu înțeleg de ce m-a schimbat tot timpul.
Ți-a spus de ce te-a schimbat la pauză?
Mi-a spus că a decis așa pentru că își dorea mai multă forță în atac. Eu nu am nimic cu el. Îl respect. Este antrenorul și el este șeful. Dar îmi doresc să joc mai mult.
Ai avut conflicte cu Mandorlini în toată această perioadă?
Nu, deloc.
„Probabil mai sunt jucători nemulțumiți, dar situația e bună”
Sunt și alți jucători la CFR nemulțumiți că nu joacă?
Probabil că sunt. E normal. Așa e în fotbal. Cei care nu joacă sunt nemulțumiți.
Cum e atmosfera în vestiar la CFR?
Este foarte bună. Este o echipă bună, cu jucători foarte buni. Mai sunt discuții, dar sunt normale. Așa e peste tot. Însă atmosfera e bună.
Crezi că CFR poate câștiga campionatul cu acest lot?
Cu siguranță. Cred sută la sută că vor câștiga campionatul. Sunt jucători foarte buni.
Consideri că a fost o greșeală să semnezi cu CFR?
Nu și da (râde). În momentul acesta aș spune că da. La Farul eram foarte fericit. Iubesc Constanța, iubesc antrenorul, jucătorii, fanii. Dar am venit la CFR pentru că era cea mai bună echipă din România. Nu a fost bine și am decis asta pentru mine. Pentru mine e foarte important să mă simt bine unde joc, să am încredere în mine.
La Farul te-ai simțit cel mai bine.
Cel mai bun fotbal din România.
„Cred că am primit foarte ușor goluri. Nu știu de ce pentru că avem unii dintre cei mai buni fundași”
Crezi că la CFR te-a dezavantajat și stilul de joc, unul mai defensiv?
Nu știu pentru că au fost meciuri când am jucat bine. Nu sunt genul de atacant care să lupte pentru mingi lungi, dar am făcut și meciuri bune.
Ce crezi că se întâmplă la CFR? De ce nu a reușit să câștige în ultimele meciuri?
Cred că am primit foarte ușor goluri. Nu știu de ce pentru că avem unii dintre cei mai buni fundași. Ajeti cred că este un fundaș de top, Camora, un portar bun… Cred că vor rezolva această problemă.
Ce o să faci acum?
Mă întorc în Spania. Vreau să stau cu familia, cu soția mea și să îmi liniștesc mintea. Iar în ianuarie sper să îmi găsesc o echipă unde să marchez multe goluri. O să dau totul ca să marchez și să joc. În fotbal, când nu ești bine mental, lucrurile nu merg bine.