Joonas Tamm rupe tăcerea și are curaj să vorbească despre modul în care Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB! Așa arată discursul unui jucător cu personalitate: „Asta se întâmplă la un club mare”

Vadim Rata si Joonas Tamm in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 12 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Joonas Tamm, fundașul central estonian care a fost dat afară de la FCSB în vară, rupe tăcerea și vorbește despre modul în care Gigi Becali l-a înlăturat de la echipă.

Joonas Tamm rupe tăcerea și are curaj să vorbească despre modul în care Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB! Așa arată discursul unui jucător cu personalitate

Joonas Tamm a semnat cu FCSB la începutul sezonului 2022-2023 din Superliga, însă Gigi Becali a decis la finalul play-off-ului ca fundașul care are prezențe în tricoul echipei naționale a Estoniei să nu mai rămână la echipă.

După ce Gigi Becali nu i-a activat clauza de prelungire a contractului, Joonas Tamm a plecat de la FCSB și a făcut dezvăluiri despre modul în care a fost dat afară de latifundiarul din Pipera.

Fundașul central susține că Mihai Stoica, Elias Charalambous și Mihai Pintilii își doreau ca ei să continue la formația roș-albastră și în sezonul viitor, doar că decizia ca el să plece a fost luată de Gigi Becali.

După împărţirea clasamentului, am jucat foarte bine în play-off, iar statisticile au arătat asta – am fost primul la majoritatea categoriilor. După toate astea, au decis să aducă jucători noi din nou. A fost decizia patronului. Antrenorii şi directorul sportiv (n.r. – Mihai Stoica) şi-ar fi dorit ca eu să rămân, dar patronul are alte planuri.

E ceva normal. Puţin diferit, dar în acelaşi timp, la un club mare, dacă nu ai rezutate, tot vor exista critici dintr-o anumită direcţie Toată lumea era obişnuită cu asta. Poate nu este ceva normal în Estonia, dar în România cu siguranţă este”,  a povestit Joonas Tamm pentru soccernet.ee.

Ce planuri de viitor are Joonas Tamm după plecarea de la FCSB. „Mi-ar plăcea să joc într-o ligă de top a Europei!”

Joonas Tamm a vorbit și despre planurile de viitor pe care le are după ce a plecat de la FCSB și recunoaște că și-ar dori să joace într-un campionat de top din Europa și vrea un contract de cel puțin doi ani la următoarea sa formație.

Aştept cu calm ce va urma. Mi-aş dori o variantă foarte bună, nu vreau să mă grăbesc. Cu siguranţă aş vrea un contract mai mare, pe doi ani. Ar fi mai bine pentru familie, deoarece este greu să ne mutăm an de an. Prea multă agitaţie. De asemenea, şi salariul trebuie să fie unul atractiv.

Mi-ar plăcea să joc într-o ligă de top a Europei dacă voi avea şansa, dar nu mai reprezintă un scop primordial pentru mine”, a adăugat Joonas Tamm.

Publicat: 03 06. 2023, 10:28
Actualizat: 03 06. 2023, 10:29