Jovan Markovic le-a pus gând rău celor de la FCSB: „Plecăm cu prima şansă în derby”. Cum le răspunde atacantul Universităţii Craiova celor care îl consideră gras
Cu prilejul derby-ului cu FCSB, programat duminică, de la ora 21.30, Universitatea Craiova revine pe „Ion Oblemenco”.
Echipa lui Mirel Rădoi revine în Bănie după aproape o lună şi jumătate, timp în care a jucat patru meciuri la Drobeta Turnu Severin.
Jovan Markovic consideră că publicul va fi un atu important la revenirea acasă şi spune că nu-l interesează părerea celor care-l consideră gras, cât timp staff-ul cunoaşte greutatea sa, iar Mihai Rotaru îl susţine indiferent de forma fizică sau sportivă.
Jovan Markovic: „Plecăm cu prima şansă în derby-ul cu FCSB”
„O să fie meci greu cu FCSB, dar sperăm să luăm cele 3 puncte şi să urcăm în clasament. Nu am emoţii, asta e meseria mea, să joc, chiar dacă avem jucători lipsă, trebuie să ne facem datoria. La noi acasă publicul este minunat, şi la Severin au venit după noi.
Presiune este mereu la Craiova, este şi presiunea care mi-o pun eu, fiindcă vreau să joc cât mai mult şi să dau goluri. Sper să dau gol şi cu FCSB şi să câştigăm trei puncte. Mă simt bine în toate sistemele, unde mă pune Mister. E lipsă de concentrare atunci când ratez. Şeful (Mihai Rotaru, n.r.) mă susţine indiferent de evoluţiile mele, e alături de mine întotdeauna. Mă simt bine, ştiu câte kilograme am, staff-ul ştie câte kilograme am, de restul nu mă interesează.
Plecăm cu prima şansă pentru că jucăm acasă, avem suporterii cu noi, toate echipele din România sunt de bătut. Cei de la FCSB au mulţi jucători care au fost odihniţi şi nu va comta că au jucat joi cu Anderlecht, vor fi bine fizic” a declarat Jovan Markovic. Acesta a devenit recent tată, soţia sa născând un băieţel. „E frumoasă această postură, dar nu am stat prea mult acasă în ultima perioadă”, a declarat Jovan Markovic.