Joyskim Dawa a dat lovitura! Elias Charalambous a făcut anunțul momentului la FCSB: „Dawa jr. e norocos”
Fundașul celor de la FCSB, Joyskim Dawa, a devenit tată. Elias Charalambous, antrenorul echipei, a făcut anunțul momentului și a făcut și o remarcă savuroasă. Dawa este plecat în Franța, fiind învoit timp de trei zile.
Imediat după Sofya, soția lui Dawa, a născut, fotbalistul de la FCSB i-a trimis o poza cu fiul său lui Charalambous. Acesta nu s-a putut abține și a ținut să glumească pe seama jucătorului.
Joyskim Dawa a dat lovitura!
Elias Charalambous a făcut anunțul momentului, iar la FCSB este sărbătoare. Dawa, fundașul central titular în echipa lui Gigi Becali, a devenit tată. Zilele acestea, fotbalistul se află în Franța, unde este alături de soția lui, Sofya. Charalambous a ținut să facă și o glumă pe seama fotbalistului în momentul în care a făcut marele anunț.
„Avem și vești bune. Lui Dawa i s-a născut copilul, Dawa Junior (râde), și este norocos. Am văzut fotografia, nu seamănă cu el, aduce mai mult cu soția lui. Este foarte norocos în această privință”, a declarat, la conferinţa de presă, Elias Charalambous.
Joyskim Dawa va rata meciul cu Universitatea Cluj
Joyskim Dawa, fundaș central titular în echipa celor de la FCSB, este învoit timp de trei zile, pentru a fi alături de soția lui, care a născut, în Franța. Astfel, jucătorul nu va fi folosit de către Charalambous în meciul cu Universitatea Cluj, programat luni, la 20.30, pe Cluj Arena.
Aceasta nu este singura problemă pe care o are echipa patronată de Gigi Becali înaintea meciului cu Universitatea Cluj. Cei de la FCSB nu se vor putea baza pe Alexandru Pantea, fundașul dreapta care s-a accidentat grav la un antrenament. Acesta riscă să stea pe tușă tot restul sezonului. Pantea este principalul om pe care se bazează Charalambous pentru regula U21. Astfel, Tavi Popescu și Eduard Radaslavescu sunt jucătorii pe care roș-albaștrii se vor baza pentru respectarea regulii.
Totodată, Alex Băluță, care a adus victoria celor de la FCSB în meciul cu Sepsi, marcând singurul gol al partidei, are șanse mici să fie pe teren la meciul de luni. Mihai Stoica a vorbit despre situația lui Băluță dar și despre alte probleme pe care le întâmpină Elias Charalambous înaintea meciului cu Universitatea Cluj.
„Băluță a contractat un virus de la fetiţa lui, iar şansele ca el să facă deplasarea sunt minime. Mâine se decide, dar nu prea cred. Coman este OK. Haruţ s-a îmbolnăvit de scarlatină de la fetiţa lui. Nu cred că pot nega cât de mult îl apreciez pe Denis Haruţ, dar omul este accidentat. Mai are o lună de stat. Chiricheş va reveni în prima sau a doua etapă din play-off”, a declarat Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.