Joyskim Dawa, titular indiscutabil la FCSB, echipa lui Gigi Becali, a fost ținta unor atacuri rasiste după eliminarea din meciul cu AFC Hermannstadt, 2-2.
Unul dintre jucătorii preferați ai lui Gigi Becali de la FCSB, Joyskim Dawa, a fost ținta unor atacuri rasiste după ce a fost eliminat în meciul cu Hermannstadt.
Liderul din Superliga nu a reușit să scoată decât un rezultat de egalitate la Sibiu, 2-2, în fața trupei lui Marius Măldărășanu. Bucureștenii conduceau cu 2-1 în minutul 60 și se îndreptau spre a opta victorie din acest sezon, însă Joyskim Dawa a comis fault în postură de ultim apărător, iar arbitrul l-a eliminat și a așezat mingea pe punctul cu var. Hermannstadt a marcat din lovitura de la 11 metri și a stabilit scorul final, 2-2.
După terminarea meciului, fundașul central a fost victima unor atacuri rasiste în mediul online. Joyskim Dawa a publicat capturi cu mesajele primite din partea suporterilor care l-au insultat pe marginea culorii pielii sale.
În afara remarcilor rasiste, Joyskim Dawa a fost jignit și pe marginea calităților sale sportive, unii dintre fani contestând valoarea fotbalistului transferat de Gigi Becali pentru 350.000 de euro de la FC Botoșani în vara lui 2022.
Joyskim Dawa a văzut cartonașul roșu în meciul dintre Hermannstadt și FCSB, încheiat la egalitate, 2-2. Fundașul central a fost eliminat în minutul 60 al întâlnirii de la Sibiu, astfel că bucureștenii au fost nevoiți să joace cu un om mai puțin pe teren în ultima jumătate de oră a partidei. Mai mult, faultul care l-a trimis prematur la cabine a fost sancționat cu lovitură de la 11 metri, pe care sibienii au transformat-o pentru 2-2.
După fluierul de final, fotbalistul și-a cerut public scuze pentru această greșeală și a recunoscut că din cauza lui a pierdut FCSB două puncte prețioase.
„E vina mea. Dacă vreți să dați vina pe cineva, eu sunt acela. Trebuie să câștigăm toate meciurile dacă vrem să fim campioni…
N-a fost ușor în prima repriză, dar am jucat bine în partea secundă și, dacă nu făceam acel penalty, cred că am fi câștigat. Vreau să le prezint scuze colegilor. E doar vina mea, nu a lor. Mă simt prost. Mi-am lăsat echipa în inferioritate numerică”, a declarat Joyskim Dawa, după fluierul de final de la Hermannstadt – FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER