Jucătorii de la FC Argeș se tem că Marius Croitoru va fi demis! Ce a spus secundul său: „Conducerea decide, el a încercat”

Cei doi antrenori Eugen Neagoe si Marius Croitoru discuta inaintea meciului de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Arges, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, miercuri 1 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

FC Argeș se afundă din ce în ce mai mult în clasament, iar eșecul din deplasare cu Universitatea Craiova ar putea fi sinonim, în funcție de ce va face UTA Arad în această etapă, cu picajul formației piteștene pe loc direct retrogradabil în Superliga.

Jucătorii de la FC Argeș se tem că Marius Croitoru va fi demis! Ce a spus secundul său despre acest subiect

În acest context, este destul de clar că poziția lui Marius Croitoru nu este chiar cea mai stabilă în acest moment. De altfel, Costinel Tofan chiar a spus la finalul partidei de la Craiova că se teme că echipa sa ar putea rămâne fără antrenorul „de facto” după această înfrângere.

La scurt timp, a fost întrebat despre acest subiect și Constantin Schumacher, antrenorul secund de la FC Argeș, cel care este „principalul din acte” al echipei și care se prezintă la flash-interviuri, întrucât Croitoru, după cum se știe deja, nu deține licența Pro. El a dus discuția mai degrabă spre o „culpă” a jucătorilor la situația în care a ajuns echipa din Pitești, luându-i astfel apărarea colaboratorului său.

„Iar am pierdut, iar vin cu cuvinte că încercăm, facem, dregem. Dar fotbalul nu te iartă. Cred că sunt foarte multe greșeli personale pe care le-am făcut în campionatul ăsta și am luat multe goluri pe greșeli.

Este un moment greu, se simte lucrul ăsta și în vestiar, și în cadrul clubului. Dar sper ca echipa să scape de pe acest loc și să vină o victorie, să ne bucurăm și noi.

Am în cap foarte multe greșeli personale după care am luat goluri. Nu vreau să acuz un jucător anume, dar e greu ca echipa să mai revină, în situația în care este.

Mingea se ducea în aut, Tofan n-a gestionat cum trebuie faza, n-a știut că e singur. Ivan era la o distanță mare de el, putea să lase mingea să se ducă în aut. Dacă te duci cu mâna sus, este greu să te mai gândești că se mai poate întâmpla altceva.

Este o dorință foarte mare la Pitești, încercăm. Nu știu dacă pleacă Marius Croitoru, conducerea decide. El a încercat să le ridice moralul, pentru că avem un meci peste patru zile. Acum ne batem cu echipe care sunt ca noi, în play-out, la nivelul nostru.

Cred că în orice moment din cele 90 de minute trebuie să ai sacrificiu. Așa poți să scoți ceva la fiecare fază. Trebuie să înțeleagă cu toții acest lucru, pentru că trebuie să scoatem echipa de acolo”, a spus Constantin Schumacher la finalul meciului, citat de digisport.ro.

Publicat: 01 03. 2023, 21:44