Fotbaliștii de la FC U Craiova, în frunte cu Vlad Achim, au ieșit la atac după al treilea eșec consecutiv suferit de olteni în tot atâtea etape din Superliga, 3-4 cu U Cluj.
Mijlocașul în vârstă de 34 de ani susține că anumiți coechipieri de-ai săi nu au „șmecherie fotbalistică” și crede că este inadmisibil ca o partidă în care echipa a marcat de trei ori să fie pierdută într-o asemenea manieră.
Achim a tras un semnal de alarmă și a cerut conducătorilor să ia măsuri pentru a evita ca situația să se înrăutățească.
„Și ei erau dărâmați, i-am băgat noi în joc, prin jocul nostru moale, lipsa noastră de reacție. Când n-ai puțină șmecherie fotbalistică, să nu știi să închizi jocul, înseamnă că nu suntem pregătiți pentru mai mult. Dar nu e nimic, trebuie să învățăm, nu se poate să pierzi un asemenea meci.
Le-am permis noi, în momentul când ai spații să joci fotbal și nu închizi jocul, puteam să-i dominăm. S-au făcut niște greșeli copilărești, o naivitate cum numai la noi se întâmplă. La noi s-a mai întâmplat, dacă continuăm așa n-avem nicio șansă. Jocul nu e rău, dar este naivitatea asta care continuă, greșeli copilărești, e deja al treilea an și nu mă așteptam, lipsa asta de reacție. Prea lejer, prea naiv. Foarte grav, mi se pare grav, dacă nu se reglează trebuie să se ia măsuri”, a spus Vlad Achim.
Aurelian Chițu, marcatorul unei „duble” în meciul FC U Craiova – U Cluj, a anunțat că el și coechipierii săi sunt pregătiți să pună capăt seriei negative de rezultate în următoarea rundă, cu FC Botoșani.
„Am crezut că avem meciul sub control, n-am reușit să ținem de rezultat. La 3-2 am avut o șansă să câștigăm meciul, nici atunci n-am reușit, e doar vina noastră. Vom vedea ce va fi pe viitor. Da, ne apasă, normal. Trebuie să mergem înainte. Am marcat trei goluri și am luat patru, e simplu.
Au fost mai buni ca noi, asta a fost! Mergem la meciul următor și vom încerca să câștigăm la Botoșani. Am pornit foarte prost, dar nu e nimic pierdut. Trebuie să începem să câștigăm! Nu cred că am jucat chiar atât de rău, am marcat trei goluri, dar probabil că am luat gol prea ușor. Suntem supărați acum, chiar nu știu ce să zic, nu mă așteptam să pierdem meciul ăsta. Sper să trecem cât mai repede peste”, a spus Aurelian Chițu.
FC U Craiova: 31. R. Popa – 18. Compagnucci, 3. Paramatti, 14. Henriques, 30. Van Durmen – 8. Dr. Albu, 6. Vl. Achim – 24. Baeten, 10. Bauza, 28. Bahassa – 11. Chițu Rezerve: 50. Gurău, 2. Negru, 5. Kvakic, 72. Padula, 77. Asamouh, 74. Ciobanu, 23. Al. Pop, 51 Sidibe, 99. Blănuță Absenți: Mascarenhas (suspendat), Leo Lacroix (neconvocat) Antrenor: Nicolae Dică
U CLUJ: 33. Gorcea – 88. Dimitrov, 6. Miron, 3. Mitrea, 5. Vătăjelu – 94. Bic, 16. I. Filip, 10. Nistor – 19. D. Popa, 7. I. Stoica, 27. Chipciu Rezerve: 23. Iliev, 26. Oancea, 17. Pițian, 93. Călugăr, 18. perianu, 97. Hofman, 11. Tescan, 8. Calcan, 59. Popadiuc Antrenor: Toni Petrea
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş), Arbitru A. VAR: Robu Ovidiu (Chitila)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER