Jucătorii de la Sepsi OSK și-au ales căpitanul. Laszlo Dioszegi a numărat voturile în vestiar: „Rezultatul a fost un rezultat strâns”

Situația s-a calmat la Sepsi OSK după demiterea Bernd Storck.

Revenirea lui Vali Suciu pe banca tehnică a adus și primul succes al covăsnenilor în Superligă, 3-0 cu FC Botoșani, după o serie de șase meciuri fără victorie.

Alegeri în vestiar. Roland Niczuly a primit din nou banderola

Luna trecută, atunci când germanul Bernd Storck se afla la conducerea echipei, vestiarul lui Sepsi era au adevărat „un butoi cu pulbere”.

Înaintea meciului cu U Cluj, portarul Roland Niczuly și fundașul central Branislav Ninaj s-au contrat la un antrenament și doar intervenția colegilor a calmat spiritele.

Bernd Storck i-a scos pe amândoi din lot, iar Niczuly a fost deposedat de banderolă.

Macedoneanul Isnik Alimi a fost investit de tehnicianul german ca și căpitan al echipei, dar după câteva rude acesta a renunțat, iar banderola fost purtată la meciul cu FC Botoșani de Florin Ștefan.

Vali Suciu a decis: vot în vestiar

La începutul acestei săptămâni, antrenorul Vali Suciu i-a pus pe jucătorii de la Sepsi OSK să-și aleagă căpitanul prin vot democratic, în vestiar.

Fotbaliștii au scris pe câte un bilețel numele celui care ar vrea să le fie căpitan. Roland Niczuly, cel mai vechi fotbalist din lotul celor de la Spsi OSK, a câștigat vestiarul, iar Florin Ștefan a fost ales al doilea căpitan.

Următorii căpitani ai lui Sepsi OSK vor fi Isnik Alimi și Cosmin Matei. Astfel, la meciul cu Farul, Roland Niczuly va purta din nou banderola e căpitan al lui Sepsi.

Dioszegi a supervizat alegerile: „Acesta este rezultatul”

La alegerile din vestiar a asistat și patronul Laszlo Dioszegi, cel care a și numărat voturile!

„Dragi susținători! Pentru că avem democrație, astăzi în vestiar s-a votat alegerea căpitanului echipei, cu participarea tuturor jucătorilor care joacă pentru Sepsi OSK!

Rezultatul a fost un rezultat strâns, dar majoritatea l-a ales pe Niczuly Roli căpitan al echipei! Înainte ca cineva să pună la îndoială acest lucru, eu personal am numărat voturile și acesta este rezultatul!

Echipa a decis, jucătorii au ales, deci nu putem spune decât un singur lucru: Hai OSK! Există putere în unitate! Stefan Florin a terminat pe locul doi!”,a scris Dioszegi pe pagina sa de Facebook. Pentru Sepsi OSK urmează duelul cu Farul din etapa a 10 a din Superligă

Publicat: 18 09. 2024, 15:55
Actualizat: 18 09. 2024, 16:02