Jucătorii de la UTA Arad sunt în asentimentul lui Laszlo Balint: „Am avut un penalty clar, am văzut cu toată lumea în vestiar”
Juan Bautista Cascini, mijlocașul central argentinian în vârstă de 25 de ani de la UTA Arad, a acuzat arbitrajul după meciul de la Craiova, cu Universitatea. Asemenea antrenorului Laszlo Balint, el a invocat un posibil penalty în prelungirile meciului, la un duel între portarul oltenilor și tânărul Patrick Pașcalău.
Jucătorii de la UTA Arad sunt în asentimentul lui Laszlo Balint: „Am avut un penalty clar, am văzut cu toată lumea în vestiar”
El a spus că a văzut reluări cu acea fază după finalul jocului și este convins că echipa sa a fost dezavantajată. Cascini s-a arătat stupefiat de faptul că „centralul” acestei partide nici măcar nu a fost chemat de cei din camera VAR pentru a revedea faza pe monitorul de la marginea terenului.
„Cred că în prima repriză Craiova a jucat mai bine, noi am avut o ocazie și am marcat. În repriza a doua, am început un pic greu, au dat gol după 5 minute, 7 minute, în ultimele 10 minute am avut ocazii, un penalty clar, am văzut acum cu toată lumea în vestiar. Nu pot să cred, sincer, cum nu l-a chemat nici măcar la VAR, să vadă.
Normal că e frustrant, jucăm bine, dar nu facem puncte, e greu. Dacă joci rău și nu faci puncte, e altceva. Și eu zic că în meciurile cu echipele mari, în campionatul ăsta, jucăm mai bine. Trebuie să mergem înainte și să luptăm. Greu, dar suntem toate acolo, când se înjumătățesc punctele, suntem la 5-6-7 puncte de locul 7.
De asta zic că e greu, jucăm bine, dar nu obținem puncte. Acum începe un alt campionat pentru noi și important va fi să începem bine în primele meciuri”, a spus Juan Bautista Cascini la finalul meciului de pe „Ion Oblemenco”.