Fotbaliștii lui Gigi Becali se gândesc la Champions League şi la banii pe care îi vor obține de acolo. Darius Olaru a spus totul după meciul FCSB – Farul 3-2.
FCSB a reușit să câștige partida cu Farul Constanța, scor 3-2, din etapa cu numărul cinci a Superligii.
După victoria obținută de „roș-albaștri”, Darius Olaru, cel care a înscris două goluri în duelul cu „marinarii”, a spus că se bucură de succesul echipei sale în meciul din campionat, dar a recunoscut faptul că obiectivul cel mai important al formației sale este să treacă de Sparta Praga în meciul retur din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
„Din păcate, în campionat nu stăm foarte bine, avem nevoie să strângem puncte și să revenim unde ne este locul. Nu mă gândeam la locul din clasament, dar știam că avem nevoie de victorie în această seară.
Cred că toată echipa a jucat bine, am avut multe ocazii în prima repriză, avem și destul de mult ghinion în acest început de sezon. Noi ne-am creat multe situații și am reușit să întoarcem rezultatul.
Știm că începuturile de sezon nu le gestionăm bine, nu știu, trebuie să știm să gestionăm mult mai bine și meciurile astea, sunt puncte importante.
Este cel mai aproape obiectiv, grupele Champions League. Pentru asta am muncit. Am câștigat campionatul degeaba dacă nu reușim în Europa.
Eu sunt bine, am simțit ceva la genunchi înainte de meciul tur. Acum sunt mai bine și încerc să fiu cât mai pregătit pentru retur”, a spus Darius Olaru, după meciul cu Farul Constanța.
Și Ștefan Târnovanu a vorbit despre duelul pe care l-a câștigat FCSB în fața rivalilor de la Constanța. Acesta a spus că este nemulțumit de unele aspecte din jocul grupării sale, dar că speră că „roș-albaștrii” se vor redresa.
„Am început foarte prost. În partea a doua am reușit să întoarcem jocul și asta e singura parte bună pentru mine. Șut și Olaru au intrat foarte bine. A fost o victorie frumoasă.
Luăm gol la aproape orice ocazie pe care o au adversarii, nu știu de ce, dar vom regla asta. Ne gândim la meciul care urmează de fiecare dată. Europa e un obiectiv pe care ne dorim din suflet să îl îndeplinim. Le mulțumim fanilor că sunt lângă noi și ne bucurăm că îi facem fericiți. Trebuie să ne calificăm, putem face asta”, a afirmat și Ștefan Târnovanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER