Jucătorii unei echipe din Superliga așteaptă rezolvarea problemelor financiare: „E aceeași poveste!” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Constantin Budescu, mijlocașul în vârstă de 33 de ani de la Petrolul Ploiești, a acordat un interviu în exclusivitate pentru ProSport și a vorbit despre problemele financiare ale grupării de pe „Ilie Oană”.
Nu este un secret faptul că Petrolul Ploiești are probleme financiare. Chiar și Gabriel Tamaș a încercat să ajute clubul, din acest punct de vedere, înainte să fie dat afară.
Constantin Budescu a recunoscut și el că există probleme financiare la echipa la care a crescut și care l-a lansat în fotbal.
Jucătorii unei echipe din Superliga așteaptă rezolvarea problemelor financiare
În acest sens, Constantin Budescu s-a arătat optimist și speră că Petrolul Ploiești va primi ajutor financiar pentru a rezolva problemele din prezent.
„Noi așteptăm. Sunt ceva probleme ca peste tot. Am văzut că mai sunt echipe… Din păcate, și la noi este aceeași poveste. Sperăm așa, ușor-ușor, să se regleze. De asta spuneam că ne trebuie ceva oameni potenți lângă noi ca să putem să ne batem din nou acolo sus și, de ce nu?, să ajungem în Europa”, a spus Constantin Budescu, în exclusivitate pentru ProSport.
Constantin Budescu vrea să o ducă pe Petrolul Ploiești din nou în cupele europene
Constantin Budescu se gândește la revenirea Petrolului Ploiești în top. Acesta ar vrea să o ducă pe Petrolul din nou în cupele europene, însă face un apel la oamenii potenți financiar să vină alături de echipă în drumul către performanță.
„Sperăm cât mai repede (n.r. Petrolul va reveni în Europa). Trebuie să ne punem și noi un pic pe picioare, pentru că suntem la început, așteptăm să vină oamenii alături noi, pentru că nu avem deocamdată forță și sperăm ca în anii următori să ajungem din nou în Europa”, a spus Constantin Budescu, pentru ProSport.