Jucătorii Universităţii Craiova, deznădăjduiţi după remiza cu Farul: „E dureros ce se întâmplă cu noi”

Alexandru Cretu si Bogdan Ilie Vatajelu il felicita pe Andrei Virgil Ivan dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CFR Cluj, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 11 februarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Deşi a jucat o repriză întreagă în superioritate numerică, Universitatea Craiova a reuşit numai o remiză cu Farul Constanţa şi a ratat astfel şansa de a trece pe locul 3, cel care asigură prezenţa cel puţin în barajul pentru Conference League.

Jucătorii lui Eugen Neagoe sunt exasperaţi de şansele irosite în acest sezon şi consideră că ratările lor şi lipsa de concentrare la puţinele şanse de gol ale adversarilor i-au adus în postura de a rata două dintre obiective, titlul şi Cupa României. Craiovenii sunt aproape de încă o nereuşită, cea legată de absenţa din cupele europene, după şase ani consecutivi în care Universitatea a evoluat în Europa League sau Conference League.

Alexandru Creţu: „După acest egal de la Craiova, s-a aruncat în aer campionatul”

 Mijlocaşul Alexandru Creţu consideră că situaţia echipei din Bănie este una „dureroasă”, după ce Universitatea Craiova a obţinut numai două puncte în ultimele trei etape. În acelaşi timp, Creţu spune că soarta titlului se va decide în ultima etapă, după ce remiza de la Craiova „a aruncat în aer campionatul”.

„A fost egalul nimănui, pe noi nu ne ajută din niciun punct de vedere, nu am luat cele trei puncte şi asta este oarecum supărător. Vom vedea ce facem în următoarele etape, întâlnim din nou două echipe bune, vom vedea unde vom termina la fel, e trist că nu ne-am apropiat de locul 3, care ne duce la baraj, mai avem o şansă cu Cupa României, dar să stai la mâna altora e trist, este o seară neagră pentru noi.

Facem aceleaşi greşeli de fiecare dată, nu învăţăm echipa adversă ajunge o dată la poarta noastră şi ne dă gol şi după aceea ne chinuim. Ne creăm foarte multe ocazii, dar nu marcăm, asta ne-a chinuit cam tot sezonul. Din punctul meu de vedere este mai greu să joci în superioritate, pentru că se pun pe două lunii şi e greu să desfaci o astfel de apărare, mai ales ca a Farului, echipa de pe primul loc, cu toate că am avut multe ocazii, nu am avut noroc să mai marcăm, la finalul meciului golurile contează. După acest egal s-a aruncat în aer campionatul, Farul este la mâna ei, au meci acasă cu FCSB, eu cred că se joacă până în ultima etapă titlul, dar e dureros ce se întâmplă cu noi”, a declarat Alexandru Creţu.  

 

Publicat: 14 05. 2023, 14:39