Jucătorii Universităţii Craiova îi cer lui Mihai Rotaru să nu mai schimbe atât de des antrenorii: „E timpul ca locul să fie ocupat pentru mai mult timp!”

Jucătorii îi cer lui Rotaru să nu mai schimbe atât de des antrenorii
Vezi galeria foto - 5 poze

Universitatea Craiova dispută derby-ul de tradiţie, cu Dinamo Bucureşti, duminică, de la ora 16:00, pe stadionul „Ion Oblemnenco”, prilej cu care va debuta bulgarul Ivaylo Petev va debuta pe banca tehnică a oltenilor.

Jucătorii Universităţii Craiova îi cer lui Mihai Rotaru să nu mai schimbe atât de des antrenorii: „E timpul ca locul să fie ocupat pentru mai mult timp!”

Mijlocaşul Alexandru Creţu spune că el şi colegii săi au fost mult mai motivaţi în pregătire, după schimbarea de antrenor recentă şi solicită continuitate pe banca tehnică, după ce Universitatea Craiova a ajuns la nu mai puţin de 4 antrenori în 16 etape, o medie neverosimilă de un antrenor la 4 meciuri.

În acest campionat, echipa din Bănie a fost pregătită de Eugen Neagoe, Laurenţiu Reghecampf şi Corneliu Papură, iar o dată cu startul returului îşi va începe mandatul bulgarul Ivaylo Petev.

Alexandru Creţu: „E timpul ca locul pe banca tehnică să fie ocupat pentru mai mult timp”

„Va fi un duel istoric, întâlnim Dinamo, va fi un meci greu, chiar dacă ei nu sunt într-o poziţie prea bună, e vorba de istorie, de rivalitate. Schimbarea antrenorului aduce întotdeauna energie pozitivă, o motivaţie în plus. Sperăm să-i facem o bucurie lui Mister, să debuteze cu dreptul.

Am fost mult mai motivaţi la antrenament, vom fi frumoşi la meci, după cum ne-am pregătit săptămâna aceasta şi sunt sigur că vom lua cele trei puncte. Trebuie să arătăm bine, nu mai avem nicio scuză, am tot zis că batem, dar nu am făcut-o. E timpul ca locul pe banca tehnică să fie ocupat pentru mai mult timp, avem nevoie de stabilitate. Eu nu cred în noroc sau ghinion, cred numai în muncă şi cum ne vom prezenta la ora jocului. Întotdeauna este loc de mai bine” a declarat Alexandru Creţu.

Ivaylo Petev: „Foarte multă lume m-a felicitat că am venit la Craiova”

Înaintea debutului pe banca tehnică a Universităţii Craiova, bulgarul Ivaylo Petev se declară mulţumit de modul cum jucătorii au reacţionat la antrenamente şi se aşteaptă la o evoluţie a echipei din toate punctele de vedere.

„Aşteptările mele sunt mari, zilele precedente au fost foarte importante pentru mine, jucătorii se antrenează bine, sunt optimist, totul a decurs normal, sper să jucăm bine şi să câştigăm. E greu să rezolvi multe lucruri într-un termen scurt, important este ca jucătorii să fie fericiţi, fiindcă atunci pot orice. Vor urma zile bune, avem jucători buni, dar de la o zi la alta trebuie să fie şi mai buni. Sunt mulţumit de ceea ce am văzut, e important să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Craiova are tot ce-i trebuie ca infrastructură, bază de antrenament şi stadion, avem şi suporterii care ard. Sper să fiu eu omul care aduce titlul la Craiova după atâţia ani. Nu am ieşit în oraş până acum, stau mai mult la baza de antrebament, pentru că am mult de lucru acolo, voi avea timp şi să cunosc oraşul Craiova. Foarte multă lume m-a felicitat că am venit la Craiova, nimeni nu mi-a spus că am făcut o alegere greşită” a declarat Ivaylo Petev.

Publicat: 10 11. 2023, 15:21
Actualizat: 10 11. 2023, 15:22