FCSB a remizat contra campioanei Farul, scor 1-1, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 24 din Superliga.
După egalul de pe Național Arena, Meme Stoica, oficialul roș-albaștrilor, l-a distrus pe unul din jucătorii lui Elias Charalambous.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit despre remiza cu Farul și l-a distrus pe Siyabonga Ngezana pentru greșeala sa de la golul anulat al lui Louis Munteanu. Oficialul formației bucureștene l-a criticat dur pe fundașul sud-african.
„Mă bucur că Baba Alhassan a fost exact ce ne așteptam noi să fie. Nu mi-a plăcut și vom avea o dicuție mai amplă despre faptul că Ngezana, care până acum a avut evoluții remarcabile, acum a părut că încearcă să fie protagonist.
Un fundaș central trebuie să fie serios, foarte simplu în execuții, nu să încerce… Baresi (n.r. Franco Baresi) n-a făcut niciodată ce a încercat să facă Siya ieri. Astea sunt chestii care pot fi corijiate. Golul ăla care a stârnit povestea asta, dacă se primea, era din cauza lui.
Vreau să remarc constanța în evoluții, la cel mai înalt nivel, a lui Risto Radunovic, care este de departe cel mai bun fundaș stânga, în opinia mea cel puțin, pe care l-am văzut în ultimii ani în campionatul nostru, nu întâmplător e titular în naționala Muntenegrului.
Mai departe, Șut, Lixandru, în nota obișnuită, bine. Băluță, nu a marcat, dar e jucător foarte dinamic cu rază mare de acțiune. Tavi, v-am spus cum a jucat într-un picior, Florinel Coman cum s-a chinuit, se gândea să nu se facă de râs să nu i se facă rău în timpul meciului.
Crețu, la fel, joacă cel mai bun fotbal de când s-a apucat. Îl știu de mic, nu a jucat niciodată la nivelul ăsta”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER